Fostul ministru al Sănătății din guvernarea PSD, Florian Bodog s-a aprins după declarațiile actualului ministru, Vlad Voiculescu. Mai exact, Voiculescu ar fi zis că nu poate să facă studii de fezabilitate în firme de apartament, în vederea construirii spitalelor regionale (promise, de altfel, cu surle și trâmbițe de PSD, în campania electorală de dinaintea parlamentarelor din 2016).
Astfel, Florian Bodog este de părere că Vlad Voiculescu a „uitat” să spună este că în 2016, mai exact primul său mandat de ministrul al Sănătății, ar fi refuzat să facă studiile de fezabilitate pentru trei dintre spitale regionale, prin Compania Națională de Investiții (CNI) și ar fi preferat să apeleze la expertiza Băncii Mondiale, solicitând finanțare pentru aceste planuri prin Planul Junker.
„În Mai-Iunie 2017, ca ministru al Sănătății am continuat demersurile inițiate de Voiculescu, astfel că Banca Europeană de Investiții (BEI) a derulat procedura de achiziție pentru cele 3 studii de fezabilitate. „Firmele de apartament” la care face referire astăzi Voiculescu și care au adjudecat realizarea SF-urilor au fost societățile Planet din Canada și Sante din Franța. Repet: ambele firme câștigătoare au fost selectate de BEI și nu de Ministerul Sănătății!”, a mai spus Bodog.
În încheierea mesajului său, postat pe pagina sa de socializare și preluat mai apoi de pagina de Facebook a PSD, Bogog a mai spus că studiile realizate de cele două companii străine ar fi fost predate ministerului, astfel că astăzi Voiculescu ar trebui, în opinia sa, să se apuce de treabă. „Doar că el nu prea vrea să muncească. Nici să semneze nu prea mai vrea. Și atunci inventează tot felul de motive mincinoase.”, mai scrie Florian Bodog.
Citește și: Primăria Capitalei tranșează suspedarea PUZ-ului