Ministrul Sportului, Eduard Novak, a anunțat lansarea unei campanii de redenumire a cluburilor din subordinea MTS, astfel încât acestea să conțină în titulatură și numele unei personalități din sport.
„Le-am solicitat cluburilor sportive din subordinea MTS să ia în considerare adăugarea în titulatură a numelui unei personalități marcante a lumii sportului din localitatea sau zona respectivă. Fie că este vorba de un campion olimpic sau mondial, indiferent de ramura sau disciplina sportivă în care a făcut performanță. Ne dorim ca orice tânăr care trece pragului unui club sportiv să regăsească acolo un exemplu corect, care să-i insufle dorința de reușită, să-i ofere un model de conduită și să-l motiveze în practicarea sportului. Dar și în raportarea la principiile unei vieți sănătoare atât din punct de vedere fizic, cât și moral”, a declarat Eduard Novak, într-o postare video pe Facebook.
Acesta susține că procesul de redenumire a cluburilor vine în susținerea strategiei naționale în sport, care vizează sprijinirea sportului de performanță, dar și dezvoltarea sportului de masă.
Obiectivele acestei campanii sunt, spune ministrul, creșterea numărului de practicanți ai sportului, precum și promovarea rolului educativ și social al sportului.
„Campania de redenumire a cluburilor sportive din subordinea MTS este, de fapt, o campanie de promovare a valorilor naționale din sport. România are destule exemple frumoase de oferit tinerei generații. Să nu ne ferim să o facem”, a mai spus ministrul Sportului.
Cu un nume „de renume” pe titulatura cluburilor sigur nu se face primăvară
Și totuși, parcă ne-am dori mai mult ca tânăra generație să aibă acces la baze sportive performante, știind care sunt condițiile în multe din cluburile sportive din țară. Și nu ne referim aici la orașe mai mici, ci chiar la reședințe de județ. Exemple? Avem destule, pornind de la pistele de atletism de pe stadioanele „neprimitoare și neluminate”, până la lipsa unui bazin olimpic în orașe înconjurate de ape sau săli de gimnastică înfrigurate. Cu un nume „de renume” pe titulatura cluburilor sigur nu se face primăvară.
Citește și: Novak, de la MTS, vrea să participe la JO de la Tokyo