Petre Daea: Există posibilitatea să refacem patrimoniul pomicol al României

Bugetul Planului Naţional Strategic din Agricultură pe perioada 2023-2027 este de 15,8 miliarde euro

Exista posibilitatea acum, prin Planul Naţional Strategic, de a reface patrimoniul pomicol al României, dar e nevoie să fie găsita modalitatea practică de a îndepărta „zgura birocratică” care încetineşte mersul investiţiilor, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni, potrivit g4media.ro.

 „Pomicultura necesită multă atenţie, avem posibilitatea acum, prin Planul Naţional Strategic, să refacem patrimoniul pomicol al României, sector prioritar în domeniul investiţiilor ce trebuie susţinut, e nevoie să găsim modalitatea practică de a îndepărta „zgura birocratică” care încetineşte mersul investiţiilor. Avem suportul ştiinţific al specialiştilor de aici, de la Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti Mărăcineni, capacitatea de exprimare tehnică şi gradul mare de interes al acestora. Haideţi să accelerăm drumul spre îmbunătăţirea activităţii din pomicultură!”, a subliniat Petre Daea, într-o postare pe pagina de Facebook a ministerului. Ministrul Agriculturii a prezentat fermierilor argeşeni principalele informaţii legate de Planul Naţional Strategic în domeniul agricol, subliniind şi etapele şi negocierile purtate cu comisarul european pe Agricultură pentru aprobarea acestui document strategic. 

Bugetul Planului Naţional Strategic din Agricultură pe perioada 2023-2027 este de 15,8 miliarde euro, din care: Pilonul 1 (FEGA) Plăţi directe – 9,78 miliarde euro şi Intervenţii sectoriale – 151 milioane euro, iar Pilonul 2 (FEADR plus Buget de stat) – 5,87 miliarde euro. 

Trei bărbați înarmați au vrut să recupereze banii pierduți de tatăl lor la o partidă de cărți