Michael O’Leary, directorul general al Ryanair a avertizat că persoanele care călătoresc cu avionul vor plăti mai mult in această vară pentru bilete, din cauza capacităţii limitate a industriei. Din cauza problemelor care limitează numărul de aeronave disponibile, operatorii aerieni europeni vor face greu cu dificultate la cererea pentru călătorii în timpul sezonului de vârf, susţine şeful companiei irlandeze, potrivit ziare.com.
El a previzionat că preţul biletelor Ryanair va fi cu până la 10% mai ridicat în această vară, comparativ cu perioada similară din 2023.
Acest lucru deoarece creşterea numărului de pasageri va fi mai redusă decât se aştepta compania, din cauza întârzierii livrărilor de avioane noi Boeing. Iniţial, Ryanair previziona că în anul fiscal ce se va termina la 31 martie 2025 va transporta 205 milioane de pasageri, în creştere cu 183,5 milioane comparativ cu anul precedent. „Dar, cu mai puţine aeronave, poate vom fi nevoiţi să înrăutăţim estimările la aproximativ 200 de milioane de pasageri”, a declarat O’Leary, la sediul central al companiei din Dublin.
În vara acestui an, preţurile la bilete vor fi din nou mai ridicate, comparativ cu perioada similară din 2023
„La noi, preţurile au crescut în medie cu 17% în vara anului trecut. Dar nu cred că vara aceasta vom avea o creştere mai mare de 10%”, a susţinut şeful Ryanair. „Dacă va creşte capacitatea, preţurile vor scădea”, a subliniat acesta. Ryanair are un contract cu Boeing pentru livrarea a 57 de avioane noi până la 31 martie 2025, dar se aşteaptă să primească până atunci doar 40 – 45.
Luna trecută, Ryanair şi-a înrăutăţit estimările de profit pentru anul fiscal care se va încheia la 31 martie 2024.
Acest lucru dupa ce unele agenţii de turism online (OTA) au oprit vânzarea biletelor la zborurile Ryanair la începutul lunii decembrie, obligând compania irlandeză să reducă preţul biletelor pentru ocuparea locurilor. În trimestrul patru din 2023, compania a transportat 41,4 milioane de pasageri, un avans de 7% faţă de perioada similară din 2022, în timp ce preţul mediu al biletelor a fost cu 13% mai ridicat.