Marcel Ciolacu a avut dreptate și vrea ca toată lumea să știe asta
Într-o intervenție telefonică la o televiziune, președintele interimar al PSD a declarat că știa el ce știa atunci când la audieri nu l-a mai vrut pe Victor Costache în echipa de miniștri a lui Ludovic Orban. Potrivit acestuia, Costache a fost de la început incapabil să gestioneze și să administreze criza Coronavirusului, drept pentru care o demisie a sa era inevitabilă.
„Înainte de învestirea Guvernului, noi am cerut ca domnul Costache să nu mai facă parte din Guvern. Și acum s-a confirmat faptul că am avut dreptate. Această indolență și infectarea personalului medical, cea mai mare greșeală și cea mai prost gestionată situație a coronavirusului. Mă refer la cadrele medicale care, în acest moment, sunt infectate fără să fim pe vârf. Noi ne-am trimis medicii cu mâinile goale să aibă grijă de pacienți”, a spus Marcel Ciolacu, joi, într-o intervenție telefonică la Antena 3.
De unul singur, Arafat s-ar fi descurcat mai bine
„Se vede că a fost o demisie nepregătită. Nu te joci cu demisia în astfel de cazuri. Trebuia decis un înlocuitor rapid, au găsit în interiorul ministerului, nu ştiu cât de bine este, dar dacă vom continua acelaşi management, vom avea aceleaşi efecte. (…) Consider că managementul a fost unul greşit. Întotdeauna când există comenzi bicefale în crize, lucrurile nu funcţionează cum trebuie. (…) Eu ştiu concret faptul că încă de la învestirea Guvernului, PSD a solicitat ca în acest Guvern să fie înlocuit domnul Costache, pentru că managerial nu putea coordona această criză şi se vedea, în ultimele luni, că nu se pregătiseră pentru acest lucru. (…) Lucrurile sunt coordonate greşit, s-a folosit această coordonare bicefală, atât la domnul Arafat, cât şi la minister. Cred că o comandă unică, doar la domnul Arafat, ar fi avut o eficienţă mult mai mare”, a adăugat liderul PSD, Marcel Ciolacu.
Ciolacu îi urează succes lui Nelu Tătaru
După cum bine știm, Nelu Tătaru a fost confirmat ca fiind noua opțiune a guvernului Orban pentru a deține funcția de ministru al Sănătății. Vis-a-vis de această decizie, Marcel Ciolacu s-a declarat în favoare, menționând că Tătaru va avea parte de toată înțelegerea și suportul acestuia.
Citește și: Victor Ponta îl vrea pe Orban înlocuit cu Arafat