Cei din alianța USR PLUS susțin că Nelu Tătaru a ar fi început cu stângul
Supărați și pe Costache, însă mai nou și pe Tătaru, cu toate că acesta nici nu a apucat bine să pășească în biroul de ministru, cei din alianță susțin că afirmațiile noului ministrul al Sănătății reprezintă un afront la adresa logicii. În opinia acestora, testarea în masă nu este ceva realizabil, mai ales în condițiile în care discutăm despre distanțare socială.
„Această declaraţie, întărită şi de Nelu Tătaru, secretar de stat şi noua propunere de ministru al Sănătăţii, este o ofensă adusă oricărei raţiuni medicale şi nu o strategie destinată controlului epidemiei. În România, din cauza acestei frenezii a măsurilor negândite, COVID-19 tinde să devină din ce în ce mai mult o infecţie nosocomială. Specialiştii USR PLUS susţin că testarea în masă în condiţiile distanţării sociale extinse este un non-sens. Măsurile de izolare tocmai de aceea au fost impuse – să scădem transmiterea virusului de la om la om. Nu avem în acest moment nici capacitatea logistică şi nici organizarea necesară implementării măsurii în timp util. Bunul-simţ epidemiologic ne îndeamnă să testăm periodic, zilnic chiar, câte un mic eşantion de cadre medicale din fiecare spital, pe lângă contactele involuntare ale pacienţilor diagnosticaţi prea târziu. Peste 15% dintre persoanele depistate pozitiv în România sunt cadre medicale”, potrivit USR PLUS.
Testările periodice, cea mai bună alegere în opinia celor de la USR PLUS
„Alianţa USR PLUS consideră că o strategie mult mai eficientă ar fi să testăm periodic inclusiv persoanele care pot fi vectori involuntari de infecţie – şoferi RATB, vatmani, farmacişti, persoanele care lucrează în magazinele alimentare – interfaţa cu persoanele vulnerabile în această perioadă”, arată sursa citată.
Citește și: PSD spune că Victor Costache lasă în urmă 7 spitale contaminate