Doi interlopi români, condamnaţi definitiv

Ei sunt acuzaţi de tentativă de omor în Mexic în anul 2018 şi de şantaj pe teritoriul României

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a anunţat că interlopii români acuzaţi de tentativă de omor în Mexic în anul 2018 şi de şantaj pe teritoriul României au fost condamnaţi definitiv, pedepsele cumulate ajungând la 61 de ani de închisoare, potrivit g4media.ro.

Potrivit DIICOT, în cursul anului 2015, pe teritoriul Mexicului, doi dintre inculpaţi împreună cu alte persoane au constituit un grup infracţional organizat, la care, pe parcursul anilor 2015 – 2019, au aderat alţi trei inculpaţi, al cărui scop a fost comiterea de infracţiuni de violenţă, respectiv şantaj şi omor calificat.

Membrii grupului infracţional organizat au comis la data de 2 aprilie 2018, în Mexic, o tentativă la infracţiunea de omor şi, în perioada 2017 – 2019, patru infracţiuni de şantaj pe teritoriul României.

„Prin rechizitoriul din data de 13.01.2020, procurorii DIICOT – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a 6 inculpaţi, cetăţeni români, sub aspectul comiterii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, tentativă la comiterea infracţiunii de omor calificat, şantaj, conducerea unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.În 2021, Tribunalul Bucureşti a dispus condamnarea inculpaţilor la pedepse cuprinse între 3 ani, 4 luni şi 20 de zile şi 10 ani şi 4 luni. De asemenea, a fost obligat un inculpat la plata unor daune morale în cuantum de 4.000 de euro.Sentinţa definitivă, prin decizia penală nr. 573 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost dată pe 17 martie 2023, prin care au fost majorate pedepsele aplicate unora dintre inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat (de la 4 ani la 6 ani), tentativă la omor calificat (de la 9 ani la 11 ani, respectiv de la 8 ani la 10 ani) şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a avea permis de conducere (de la un an la doi ani), fiind majorate pe cale de consecinţă şi pedepsele rezultante (pedeapsa cea mai mare fiind majorată de la 10 ani şi 4 luni la o pedeapsă de 13 ani). „Pedepsele stabilite prin decizia penală a Curţii de Apel Bucureşti în sarcina celor şase inculpaţi pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, tentativă la comiterea infracţiunii de omor calificat, şantaj, conducerea unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor însumează 61 de ani de închisoare”, arată DIICOT.

Cel mai lung cuvânt din limba română conține 44 de litere