Incident tragic la o stână din județul Dolj

Un copil de doi ani a băut o substanță toxică care i-a cauzat mortea

Oi
Oi sursa foto pixabay

Un copil de doi ani a murit după ce, în timp ce se afla la o stână de ovine dintr-o localitate din Dolj, a băut o substanță toxică depozitată într-o anexă gospodărească, potrivit stiripesurse.ro.

Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă

„În cursul zilei de 25 martie a.c., ora 17.53, polițiștii Secției nr.10 Poliție Rurală Poiana Mare au fost sesizați de o femeie, din comuna Poiana Mare, cu privire la faptul că un minor ar fi băut o substanță toxică și nu mai respiră. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii care au constatat faptul că, minorul în vârstă de 2 ani, în timp ce se afla la o stână de ovine, din extravilanul comunei, ar fi băut o substanță toxică ce se afla depozitată într-o anexă gospodărească, acesta pierzându-și cunoștința”, transmite IPJ Dolj. Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Amenzi mai mari pentru cei care deranjează liniștea vecinilor