Prietenii sunt a doua familie. Dacă pe cei din „lanțul trofic” al rudelor nu-i poți alege, aici fiind o chestiune de „fiecare cu norocul lui în viață”, iată că atunci când vorbim despre prietenii, lucrurile le schimbă. Pe ei îi alegi. Uneori te aleg ei pe tine. Și-ți rămân alături toată viața. Au grijă de tine atunci când tu nu ai și te dojenesc atunci când iei decizii proaste. Ca peste o vreme să se schimbe roata și să fii tu cel care are grijă de ei și care-i dojenește. Asta e prietenia, un proces continuu de „te sfătuiesc ca să n-asculți, ca mai apoi să mă sfătuiești tu și să n-ascult eu”.
Adevărații prieteni sunt ăia care îți răspund la telefon indiferent cât de târziu ar fi ceasul din noapte. Și nu în ultimul rând, adevărații prieteni sunt cei care în timpuri de pandemie și de coronavirus, îți scriu scurt, întrebându-te dacă ai nevoie de ceva, înțelegându-ți tăcerile și depresiile. Ei trebuie păstrați. A făcut și virusul ăsta un lucru bun: ne-a ajutat să triem.
Prietenia și pandemia
De când cu restricțiile, nu ne-am mai văzut nici prietenii, nici familia. Abia dacă mai avem curajul să ne uităm în oglindă pentru a ne vedea propria față, d-apoi pe ceilalți. Lumea s-a oprit în loc, cu tot cu petreceri, zile de naștere și fericiri. Ne e dor unii de alții și ne urăm „la mulți ani-urile” la telefon sau pe Facebook, promițând că o s-o facem lată odată ce toată harabura asta are să se fi încheiat. Ne promitem că vom fi mai receptivi, mai comunicativi și că vom profita din plin de libertățile redobândite. Ne reinventăm modurile de comunicare și ne adaptăm situațiilor așa cum putem. Și ne iese!
Sărbătoriții primăverii pandemice
Să-ți sărbătorești ziua de naștere în primăvara lui 2020 nu e un eveniment pe care să-l uiți prea curând. „Mai ții minte când am făcut noi petrecere prin videocall și când ciocneam pahare de ecranul telefonului?”. Cu toții avem oameni pe care-i sărbătorim de la distanță în această perioadă. Până când vom reuși să ne strângem iarăși în brațe fără restricții și fără teamă, la mulți ani, vouă, primăvăraticilor! Încă un pic și „totul va fi bine”!
(Pentru Laura)
Citește și: Căpitanul Tom Moore s-a înrolat în războiul contra COVID-19