Sărbători Pascale pline de emoții pentru Gabriela Cristea, care a ajuns de urgenţă la spital. Vedeta şi soţul ei, Tavi Clonda, au trecut prin momente grele, după ce fiica lor cea mică, Iris, s-a simțit rău. Micuţa a făcut febră, dar şi o indigestie destul de severă. În emisiunea „Mireasa -Capriciile Iubirii”, ediţia de marţi seară, prezentatoarea TV a dezvăluit că a trecut prin momente grele, deoarece fiica ei cea mică a fost nevoită să meargă de urgență la spital.
Starea micuţei s-a îmbunătăţit, toţi membrii familiei având Sărbători Pascale liniștite.
”Noi suntem niște părinți extremi de responsabili și la fiecare Paște și Crăciun trebuie să ajungem cu una dintre ele la spital. De data asta s-a întâmplat cu Iris, care a avut febră și a făcut o indigestie un pic mai gravă. Acum de abia are voie să mănânce și ar mânca orice”, a declarat Gabriela Cristea. Gabriela Cristea împreună cu soțul lui, Tavi Clonda au petrecut Paștele în familie, dar și cu prietenii apropiați. Prezentatoarea TV a avut parte de momente frumoase alături de cei dragi și s-a bucurat din plin de toate momentele petrecute împreună cu ei. Vedeta este în culmea disperării că nu reuşeşte să slăbească, motiv pentru care se stresează foarte tare. În urmă cu câteva zile, Gabriela Cristea le-a mai mărturisit internauților că îi trece zilnic prin minte acest lucru. .”În fiecare zi sunt disperată cu asta, cu slăbitul, că nu pot! De dimineață mă gândesc și până seară îmi trece! Mă apucă disperarea”, a declarat Gabriela, în cadrul unui live de pe Instagram.