Un autocar cu 44 de pasageri, care mergea către Republica Moldova, a fost implicat, în noaptea de marţi spre miercuri, într-un accident în judeţul Vrancea, potrivit ziare.com.
Două persoane au fost rănite şi şase au suferit atac de panică.
”În noaptea zilei de marţi spre miercuri, începând cu ora 00:00, la nivelul judeţului Vrancea a fost declanşat Planul Roşu de Intervenţie, care presupune suplimentarea resurselor la faţa locului în vederea optimizării misiunii de răspuns, după ce un apel primit la numărul unic de urgenţă 112, anunţa că un autocar în care se aflau 44 de pasageri, care circula pe sensul de mers înspre Adjud, a ieşit în afara părţii carosabile, pe DN 2 E 85, în localitatea Pufeşti”, a transmis, miercuri dimineaţă, ISU Vrancea.
Potrivit ISU Vrancea, autocarul avea ca destinaţie Republica Moldova.
În urma evenimentului, din cei 44 de pasageri, 2 persoane au fost rănite, iar 6 au suferit atac de panică.”Cele 2 persoane rănite au fost transportate la U.P.U. Focşani cu 1 ambulanţă SMURD şi 1 ambulanţă SAJ. Celelalte 6 persoane au fost asistate la faţa locului de echipajele medicale şi prim ajutor”, a mai transmis sursa citată. ISU Vrancea a precizat că ceilalți pasageri au refuzat serviciile de cazare oferite de autorităţile vrâncene, fiind preluaţi ulterior de un autocar al firmei de transport pentru continuarea traseului.”Un echipaj ISU Vrancea a asigurat zona, până în jurul orei 06:00, când şoferul şi bagajele au fost preluate de reprezentaţii firmei de transport”, a mai precizat sursa citată. Castelul Huniade din Timișoara, renovat cu fonduri din PNRR