„Ce vrei, Costele, să te faci atunci când vei fi mare?” – „Politician, mamaie!”, răspunde Costeluș în timp ce-și umple fălcile cu fursecuri. Firește, numele e fictiv, iar atunci când l-am atribuit dialogului, nu m-am gândit la un anumit fost ministru al Mediului și aproape fost președinte de CJ. Ca să fiu sinceră, la câtă diversitate coloristică se află, în acest moment, atât prin Parlament, cât și prin administrațiile locale, aș fi putut să folosesc orice alt nume, că tot s-ar fi simțit cineva.
Însă cum te transformi din Costeluș, odoru’ lu’ mamaie, în Costel, politician versat și de succes?
Află încă de la început că antrenamentul pentru politică ți-l faci din fragedă pruncie. Cu alte cuvinte, cu simțul politicii ori te naști, ori ajungi să-ți freci toată viața coatele pe biroul cuiva care te plătește cu ce-i pică lui printre degete. Asta în cazul în care ai noroc și nu ajungi pe șantier sau la cules de micșunele.
Copilăria
Dar dacă din întâmplare, în pieptul tău bate o inimă de politician încă de mic, cel mai probabil că părinții tăi îți vor observa apucăturile. Iar dacă nu vor observa, vei ajunge, cel mai probabil bișnițar sau, în cazurile extreme, interlop. Nu de alta, dar talentul de abureală nu te va lăsa să-ți irosești bunătate de viitor.
Să ne întoarcem la politică! Vrei să devii nume sonor? Fură pachețelul colegilor tăi, iar atunci când te descoperă, spune-le că ai făcut-o spre binele lor: ca să nu se îngrașe. Mai apoi, zi-le c-ai să donezi toate senvișurile oamenilor străzii, fotografiază-te în timp ce întinzi un senviș (musai pe ăla cu salam victoria) unui om amărât și mănâncă-le tu pe celelalte. În felul acesta vei reuși să și furi, și să fii și lăudat pentru faptele tale de presupusă vitejie!
Adolescența
În adolescență schimbă un pic tactica. Bagă-te în asociații, fă voluntariat! Însă numai acolo unde știi sigur că se pot lega relații de prietenie cu diverși oameni importanți din diverse instituții. Chit că n-or să-ți rețină numele pe moment, însă tu știi că perseverența e mama succesului. Repetă acțiunea de câte ori este nevoie.
Facultatea
Momentul crucial se întâmplă odată ce ai ajuns pe băncile facultății, moment optim, de altfel, pentru a te înscrie în organizația de tineret a unui partid. Odată ajuns în sânul organizației, reperează-l pe șeful cel mare, ăla influentul, și oferă-te să-i faci cafeaua, să-i cari valiza sau să-i speli chiloții. Imediat ce boss-ul prinde suficientă încredere în tine, astfel încât să-ți încredințeze anumite secrete, scrie-le pe hârtie, că nu se știe când or să-ți prindă bine. Mută-te în alt partid și vinde-le ălora secretele contra promisiunii unui loc călduț la ei în gașcă.
Funcția publică
După ce te-ai înscăunat bine într-o funcție mică de partid, poți începe din nou procesul de pupat în ms-dos. Ai reținut de prima dată, da? Scanează oamenii puternici, dă-te pe lângă ei, mângâie-i pe creștet, spală-le chiloții (dar nu în public de data aceasta). Vei avea nevoie de toată susținerea lor atunci când te vei autopropune pentru un post printr-o instituție publică sau chiar pentru o candidatură la alegeri. Nu te demoraliza dacă nu ai bifat obiectivul din prima! Continuă! Fii activ, prefă-te că ai intenții bune față de comunitate și crează-ți un reach grăsuț de oameni care ar putea să te susțină și să-i convingă, astfel, și pe boșii cei mari că ești valabil și descurcăreț, plus un bun aducător de public țintă, partidului.
Calea spre iad e pavată cu intenții bune. O știi prea bine. Ai încercat-o. Și culmea: funcționează!
Citește și editorialul: Românul dac ar fi în stare să râdă și la înmormântarea mamei lui
