Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, a ajuns vineri dimineață la sediul DNA, unde a fost citat pentru a i se aduce la cunoștință calitatea de inculpat în dosarul Tel Drum, la doi ani și jumătate de la punerea sub acuzare. Capetele de acuzare sunt multiple, iar cercetările au scos în evidență existența unui grup infracțional creat încă din 2001.
Conform rechizitoriului întocmit de procurori, la finalul anului 2017, în luna noiembrie, fostul lider al PSD a fost pus sub urmărire penală sub acuzațiile de constituire a unui grup infracțional organizat, folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete și abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul, într-un dosar în care sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanți ai firmei Tel Drum.
Procurorii DNA în acuză pe Liviu Dragnea că în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman, a inițiat un grup infracțional organizat care acționează și în prezent și din care au făcut și fac parte funcționari ai instituțiilor din administrația publică și persoane din mediul de afaceri.
Potrivit procurorilor, principalul scop al grupului inițiat încă din anul 2001, este obținerea frauduloasă a unor sume importante din contractele finanțate din fonduri publice, prin comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, spun procurorii DNA.
Liviu Dragnea continuă să-și susțină nevinovăția și se consideră victimă. Mai mult, fostul lider suprem al social-democraților consideră că va fi dat ca exemplu în contextul campaniilor electorale (locale și parlamentare) de la sfârșitul acestui an.
„După trei ani, este pus din nou pe tapet acest dosar, cu puțin timp înainte de campania electorală. Sigur o să fiu folosit, e străvezie strategia, e limpede. Dacă mă întrebi de ce sunt acuzat, sincer nu știu. Era vorba despre două drumuri făcute cu fonduri europene. Drumurile există. Eu sunt acuzat că în timpul mandatului meu s-au făcut două drumuri importante în județul Teleorman”, a declarat Dragnea într-un interviu acordat din închisoare unei televiziuni de știri.
Fondată în urmă cu 20 de ani, drept compania de construcții a Consiliului Județean Teleorman, Tel Drum a fost privatizată la începutul anilor 2000, când șef al instituției era Liviu Dragnea. Anchetatorii spun că fostul președinte social-democrat nu ar fi încetat să controleze prin intermediari societatea. Aceasta ar fi înghițit zeci de milioane de euro, bani de la bugetul de stat sau de la cel al Uniunii Europene, fiind favorită în majoritatea licitațiilor la care a participat.
Citește și: Liviu Dragnea face urări de după gratii