Infarct miocardic
Infarct miocardic

Temperaturile extreme şi poluarea aerului pot dubla riscul de infarct miocardic fatal, potrivit unui nou studiu publicat în revista Asociaţiei Americane a Inimii, Circulation, care a analizat datele a peste 200.000 de decese cauzate de un infarct miocardic, potrivit ziare.com.

Datele ar putea fi folosite, spun specialiştii, la consilierea cetăţenilor din Europa, care se confruntă în prezent cu unul dintre cele mai severe şi mai prelungite valuri de căldură din istoria continentului. 

O cercetare care a analizat datele dintr-o provincie chineză timp de  cinci ani, a constatat o legătură semnificativă între riscul de deces prin infarct şi zilele marcate de căldură extremă, frig extrem sau niveluri ridicate de particule poluante în aer. Studiul a relevat, de asemenea, o creştere a numărului de decese cauzate de infarct în timpul perioadelor extrem de călduroase în rândul femeilor comparativ cu bărbaţii şi la adulţii în vârstă faţă de persoanele mai tinere. Datele arată, de asemenea, că riscul de infarct mortal se intensifică cu cât durează mai mult un eveniment meteorologic extrem. TikTok va permite utilizatorilor să facă postări cu text

 Oamenii de ştiinţă care au realizat studiul şi-au propus să utilizeze aceste constatări pentru a preveni viitoarele decese cauzate de un  infarct miocardic. Ei recomandă celor cu risc ridicat să rămână în casă şi să evite aerul poluat în timpul valurilor de căldură.

Decesele au fost înregistrate între 2015 şi 202, într-o provincie din estul Chinei, o regiune cu patru anotimpuri distincte şi o gamă largă de temperaturi şi niveluri de poluare. Majoritatea deceselor au fost înregistrate în rândul adulţilor în vârstă, cu o vârstă medie de 77,6 ani, iar peste jumătate (52%) au avut 80 de ani sau mai mult.Numărul deceselor a fost, în mare măsură, egal în ceea ce priveşte sexul, cu o uşoară creştere a numărului de bărbaţi care au murit în condiţii meteorologice extreme (52% bărbaţi, 48% femei). Studiul a luat în calcul expunerea la particule fine din aer prin măsurători efectuate în fiecare zi în care au survenit decesele, precum şi în ziua precedentă.