Luni încep înscrierile în programul FIV 2024. Depunerea dosarelor se poate face de la ora 9.00, potrivit stiripesurse.ro.
„Așteptăm cât mai multe cupluri / doamne care luptă cu infertilitatea să își depună documentele necesare înscrierii în programul FIV din acest an.
Avem disponibile fonduri pentru 10.000 de proceduri, iar acordarea sprijinului financiar se realizează în ordinea cronologică a depunerii dosarelor complete și declarate eligibile, în limita fondurilor aprobate anual în bugetul MFTES”, a declarat ministrul Natalia-Elena Intotero. Toate documentele aferente dosarului de înscriere se vor depune exclusiv în format electronic pe platforma digitală Up Comunitate. Documentele primite prin orice altă modalitate (poștă/ curier/ e-mail etc.) nu vor fi luate în considerare.
Dosarul de înscriere trebuie să conțină cererea de înscriere care se completează și semnează, apoi se încarcă în platforma digitală”
Astfel, în cazul cuplului infertil, căsătorit/necăsătorit, cererea de înscriere va fi semnată de ambii parteneri, declarație pe propria răspundere că nu a/au mai beneficiat sau că nu beneficiază de un sprijin financiar aferent unui alt program cu același scop, finanțat din fonduri publice, derulat în anul în curs, la nivel local sau central, de către alte autorități/instituții publice – Anexa 1a.
Astfel, în cazul cuplului infertil, căsătorit/necăsătorit, declarația va fi completată și semnată separat de fiecare membru al cuplului infertil. Document din care să rezulte diagnosticul de infertilitate, cu indicația medicală pentru realizarea procedurii de fertilizare in vitro, eliberat de un medic cu specialitate în obstetrică-ginecologie și competență în tratamentul infertilității cuplului și reproducere umană asistată medical, angajat sau colaborator al unității sanitare partenere (pentru care solicitantul a optat la momentul înscrierii în Program), emis cu maximum 60 de zile anterior depunerii documentului în Platforma digitală. Acord individual privind prelucrarea datelor cu caracter personal – Anexa 1c.
Astfel, în cazul cuplului infertil, căsătorit/necăsătorit, acordul va fi completat și semnat separat de fiecare membru al cuplului infertil.
Copii ale actelor de identitate ale solicitanților, pe care să scrie „Conform cu originalul” de către solicitant/ solicitanți – nume/ prenume și semnătura acestuia/acestora. – adeverințe din care să rezulte calitatea de asigurat/asigurați în sistemul de asigurări sociale de sănătate din România, la data înscrierii în Program, aflate în termenul de valabilitate și eliberate de Casele de asigurări de sănătate sau de angajator (cu nr. de înregistrare, semnate de reprezentantul legal și ștampilate). Documentele încărcate în platformă trebuie să fie în format PDF.
Trei persoane, acuzate de DIICOT de furtul a 1.650.000 de criptomonede