Un bărbat a fost rănit, după ce camionul pe care îl conducea a părăsit partea carosabilă, a traversat un gard şi s-a oprit într-o casă, unde s-a răsturnat, potrivit stiripesurse.ro.
Accidentul s-a produs în localitatea Sândominic, au comunicat vineri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Oltul”.
„În urmă cu puţin timp, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 12/E578, în localitatea Sândominic, soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Din primele cercetări efectuate la faţa locului de colegii mei care au intervenit prompt, a reieşit faptul că un bărbat de 30 de ani, din judeţul Vrancea, ar fi pierdut controlul asupra ansamblului de vehicule pe care îl conducea, format din cap tractor şi semiremorcă.
Vehiculul circula din direcţia Gheorgheni spre Miercurea Ciuc, iar în localitatea Sandominic, şoferul ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers, părăsind partea carosabilă. Vehiculul a traversat un gard şi s-a oprit într-o casă, unde s-a răsturnat”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Harghita, inspectorul principal de poliţie Robert Costan.
Ministrul Familiei anunță începerea programului de fertilizare în vitro 2024