Plimbările prin Capitală vor fi mult mai plăcute, răcoroase, dar și prietenoase cu mediul, după ce încă un „calup” de autobuze hybrid a ajuns în București. Astfel, atât cetățenii Capitalei, cât și cei care se află în trecere prin oraș se vor putea bucura de aceste autobuze ultramoderne. Anunțul a fost făcut Gabriela Firea, candidatul social-democraților la un nou mandat al Primăriei Generale.

„Au sosit în București încă 30 de autobuze hybrid Mercedes Citaro, din totalul de 130 achiziționate, pe lângă cele 27 deja în trafic. Un pas important pentru un transport public civilizat și mai prietenos cu mediul. Primele hybride sosite în Capitală circulă pe liniile 131 și 105 iar cele recepționate acum vor intra de săptămâna viitoare pe liniile 178 și 133. Călătorie plăcută!”, a scris Gabriela Firea pe pagina de Facebook.  

Green report!💚🚌🍀🌿Au sosit in Bucuresti inca 30 de autobuze hybrid Mercedes Citaro, din totalul de 130 achizitionate, pe…

Publicată de Gabriela Firea pe Marţi, 25 august 2020

Autobuzele, ultramoderne, sunt prevăzute cu funcţii special destinate persoanelor cu dizabilităţi, au instalaţie de climatizare, prize USB pentru încărcarea rapidă a dispozitivelor mobile, precum şi un sistem informatic performant care permite furnizarea informaţiilor despre călătorie pasagerilor, în timp real.

Potrivit economica.net, valoarea totală a contractului este de 195,2 milioane de lei, fără TVA, iar finanţarea provine de la Administraţia Fondului pentru Mediu, în cadrul „Programului privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizând autovehicule mai puţin poluante în transportul public local de persoane”. Conform graficului de livrare, toate autobuzele hibrid vor fi livrate pana în ianuarie 2021.

Citește și: Gabriela Firea: „ Orașul e la doar un click distanță”

#News