Învitat în cursul serii trecute la B1TV, candidatul PMP la Primăria Capitalei, Traian Băsescu a discutat despre o serie de acțiuni aflate în agenda sa, CAZ ÎN CARE ajunge primar general. În mod deosebit, potrivit spuselor lui Băsescu, își dorește să readea Cathedral Plaza Bisericii Catolice, întrucât acest spațiu ar putea fi folosit, în loc să fie demolat.
„E hotărâre judecătorească din timpul lui Oprescu, cred că sunt vreo 5 – 6 ani de când hotărârea a spus că acea construcție trebuie demolată. Nu s-a demolat. N-avem cadrul legal prin care Primăria să suporte costurile de demolare ale unei astfel de construcții. E scump să construiești un astfel de bloc, dar e cel puțin jumătate din costuri să demolezi, pentru că e construcție nouă, bine înfiptă și nu se demolează cu una, cu două. În plus, riscurile la demolare pentru catedrală sunt uriașe.
Eu n-aș da-o jos, aș folosi-o. Avem atâția oameni care au nevoie de un spațiu. Aș da-o Bisericii Catolice, să facă ea în ea școală, ateliere de pictură, ce-o vrea să facă, dar n-aș da-o jos.
Cât de bogați suntem noi să demolăm blocuri de 12 etaje nou construite? Am demolat vreo 47.000 de chioșcuri, dar dacă m-ați pune să demolez un astfel de bloc, nu aș face-o. Aș da la săraci, l-aș face grădiniță, dar n-o să-l demolez.
Dacă ajung primar, fac toate demersurile ca acea clădire să intre în patrimoniul Bisericii Catolice, că pe ei i-a deranjat, dar nu mă puneți să pun buldozerele pe o clădire nouă de 12 etaje”, a avut de declarat Traian Băsescu.
„Problema e că nu ai voie să ajungi cu o construcție neautorizată în stadiul de construcție terminată. Cum e posibil avem Inspecția în Cosntrucții a Primăriei și a Ministerului Lucrărilor Publice, cum e posibil să nu fi controlat nimeni autorizația acelei clădiri? Eu mă tem că a avut autorizație legală și apoi s-a constatat în instanță că e ilegală.
Un primar care-și face treaba nu ajunge în situația să aibă clădiri în stadiul ăsta, pe care să nu le fi văzut Inspecta în Construcții a Primăriei și să nu le fi stopat de când să se nască. Dacă ea ajunge la stadiul de imposibil de demolat, atunci vinovăția e a primarului, nu a constructorului. Constructorul a fost lăsat de capul lui, deci autoritatea statului și-a bătut joc.
Dacă am fost atât de prost și în mandatul meu s-a făcut o construcție cu 12 etaje, iar Inspecția în Construcții nu a văzut, să mă ierte Dumnezeu, nu mai am nicio scuză să o demolez, după ce s-au cheltuit atâția bani. Nu am decât s-o trec în patrimoniul Primăriei și să fac ceva cu ea pentru cei care au nevoie”, a spus Traian Băsescu.
Traian Băsescu: „Eu am demolat construcții ilegale”
„Eu am demolat construcții ilegale și, în același timp, am legalizat construcții care n-aveau autorizații, dar am considerat că sunt oportune. Aici, cu construcțiile ilegale în care te duci și faci procese într-una, e o chestiune. Dacă vrei s-o demolezi ca primar și n-are autorizație, nu mai stai cu procese, ai legea, dai previz de 48 de ore, apoi cu buldozerul i-ai dărâmat clădirea. La fel de bine sunt construcțiile pe care te poți judeca, că și dacă nu au autorizație, le poți autoriza, că asta spune legea. Dacă o lași și n-o dărâmi, ești obligat să o legalizezi”, a mai declarat candidatul la Primăria Capitalei, din partea PMP, Traian Băsescu.
Traian Băsescu candidează la Primăria Capitalei împotriva actualului primar general, Gabriela Firea, cât și împotriva lui Nicușor Dan, candidatul independent, susținut de PNL și USR PLUS.
Citește și: Tudorache, în vizită prin cartiere. Ce e de competența primăriei, se va rezolva – promite primarul