Foto: Pixabay.com

O parte dintre dezinfectanții necesari pentru ziua alegerilor au luat foc, noaptea trecută, în subsolul prefecturii Bistrița Năsăud.

„Noaptea trecută, în jurul orei 1,00, a avut loc un incendiu minor în subsolul Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud, sursa probabilă fiind o priză defectă. Incidentul a fost sesizat de jandarmul care efectua serviciul de pază pe timpul nopţii în cadrul instituţiei, acesta anunţând imediat pompierii. Incendiul a fost stins în scurt timp, dar, în urma acestuia, au ars dezinfectanţi pentru circa 10 unităţi administrativ-teritoriale, acolo fiind depozitate pachetele cu materialele primite de la Ministerul Sănătăţii pentru secţiile de votare, pachete care au fost pregătite pentru a fi distribuite, astăzi, reprezentanţilor locali”, a informat Prefectura, citată de Agerpres.

Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud menţionează că multe dintre cele 62 de primării din judeţ au achiziţionat din fonduri proprii dezinfectanţi pentru secţiile de votare şi apreciază că „există o rezervă de produse, iar condiţiile de siguranţă sanitară pentru desfăşurarea procesului electoral nu vor fi afectate”, potrivit sursei citate.

Materialele igienico-sanitare erau venite de la Ministerul Sănătăți și urmau să fie distribuite primăriilor din județ pentru asigurarea procesului electoral de duminică.

Citește și: Defecțiune la MAI, cu numai o zi înainte de alegerile locale

#News