Gabriela Prisăcariu Oțil a născut în urmă cu numai două săptămâni și și-a permis „aroganța” de a se poza îmbrăcată sumar, lăsând să se vadă că sarcina nu i-a lăsat urme prea mari pe corpul de fotomodel. Iar la înălțimea sa, de 1.80 m, kilogramele de „după” nu sunt un motiv de supărare sau de frustrare. Însă pentru urmăritoarele ei, aceste poze „pun multă presiune”, după cum i-au scris câteva dintre femeile care i-au comentat, ba chiar unele au amenințat-o cu „unfollow”.
„Hey! Pozele astea pun multă presiune pe mămicile care nu-și revin la fel de repede după sarcină/ Dă jos corsetul ăla… și mai vedem…/ Da chiar așteptam poza asta, hai hop și ea ca vedetele după naștere cu faimoasele corsete și fără burta, asta contează cel mai mult pt ele… penibilă, unfollow”, sunt doar câteva dintre comentariile atrase de poza postată de fotomodelul Gabriela Prisăcariu.
Replica acesteia nu s-a lăsat prea mult așteptată, căci într-un InstaStory a ținut să le răspundă și celor care i-au criticat gestul.
„Comentariile la poza de ieri sunt, pur și simplu, amuzante. Adică, pozele astea pun presiune pe mămicile care nu-și revin. Păi ar trebui să vă motiveze și de ce noi femeile suntem atât de rele? Ce-ați vrea, să vă arăt cum arăt în pijamale după o noapte nedormită? Nu înțeleg. Și eu m-am îngrășat 20 de kilograme în sarcină, în două săptămâni am dat jos 10 kg, mai am 10”, a spus Gabriela.
De altfel, aceasta a afirmat că este departe de forma de dinaintea sarcinii, ba chiar și de cea care a consacrat-o, ca fotomodel, dar că, deși încă mai are burtică se simte bine în pielea ei, și ce este cel mai important, se simte fericită. „Am un ghemotoc aici lângă mine. De ce vă frustrează, nu înțeleg care sunt frustrările voastre. Am celulită și eu, v-am zis. Sunt de departe de a arăta cum arătam eu înainte de sarcină, dar asta nu înseamnă că e o tragedie. Care e frustrarea, că nu înțeleg? Și logic că mă postez în chiloți, m-am postat înainte de sarcină, în timpul sarcinii și după”, a mai spus Gabriela Prisăcariu Oțil, mama lui Luca Tiago.
Citește și: Dani Oțil și prima scrisoare pentru „Cârcelul” lui