Evetia
Evetia. sursa foto: romani in Elvetia

Vârsta de pensionare a femeilor va crește la 65 de ani, au votat elvețienii în cadrul referendumului organizat duminică, potrivit g4media.ro.

Potrivit proiecţiilor publicate înainte de ora 13.00 (11.00 GMT), 51 % dintre elvețienii prezenți la referendum au votat” Da ”

O altă iniţiativă care prevedea interzicerea creşterii intensive a animalelor, a fost respinsă detaşat de elvețieni, cu 63% din voturi împotrivă. După două tentative soldate cu un eșec, în 2004 şi 2007, Elveția a încercat să adune suficiente voturi pentru „a stabiliza” sistemul de asigurări sociale, aflat sub o presiune enormă, în conditile în care speranţa de viaţă creşte iar generaţia baby-boomers a ajuns la vârsta de încheiere a vieţii active. Potrivit părții celei mai controversate a reformei, femeile ar urmăa să muncească până la 65 de ani înainte de a ieşi la pensie, un an mai mult decât în prezent.

 Parlamentarii au aprobat anul trecut măsurile cheie ale reformei pensiilor, care prevăd o creştere a TVA (adoptată cu 56% duminică), partidele şi sindicatele de stânga acuzând o reformă „pe spatele femeilor” şi au solicitat organiizarea referendumului

 Opozanţii reformei au subliniat discriminarea salarială care continuă să afecteze femeile,  estimând că este incorect creșterea vârstei de pensionare în cazul lor fără ca mai întâi să fie rezolvate inegalităţile. Partizanii reformei au afirmat că nu este nerezonabil să li se ceară femeilor să lucreze un an în plus, ținând cont de datele economice şi demografice. În 2020, femeile din Elveţia au beneficiat de  pensii mai mici cu aproape 35% comparativ cu ale bărbaţilor, potrivit Ministerului Economiei din Elveţia. Potrivit proiecţiilor, cantoanele francofone s-au pronunţat împotriva reformei, în timp ce cele germanice s-au pronunţat pentru.

Un tezaur dacic cu 116 obiecte de patrimoniu, descoperit în județul Alba