Nicușor Dan

În mod oficial, Nicușor Dan este, de astăzi, Primarul General al Capitalei, întrucât Curtea de Apel București a respins absolut toate  apelurile împotriva acestuia.

„Admite excepția tardivitații. Respinge toate apelurile ca tardiv formulate. Definitivă”, este decizia de luni a Curții de Apel.

Cu toate astea, bine de știut este că, în 12 octombrie Tribunalul București admitea sesizarea Biroului Electoral al Circumscripției Electorale nr 42 a Municipiului București.

„Validează mandatul de primar general al municipiului Bucureşti ales la alegerile autorităţilor administraţiei publice locale din data de 27 septembrie 2020 în persoana dlui. Dan Nicuşor Daniel.

Prezenta încheiere se comunică de îndată prefectului şi secretarului general al municipiului Bucureşti cu obligaţia aducerii la cunoştinţa publică prin afişare la sediul unităţii administrativ teritoriale, în termen de cel mult 24 ore de la comunicare.

Cu drept de apel pentru cei interesaţi în termen de 2 zile de la aducerea la cunoştinţa publică, cererea de apel urmând a fi depusă la tribunal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţie prin mijlocirea grefei instanţei”, se menționează.

Ce declara Nicușor Dan înainte

„Remarc lașitatea Gabrielei Firea care și-a pus subordonații să semneze aceste contestații și nu a semnat ea însăși, dacă chiar vrea să conteste rezultatul alegerilor”, continuat el.

Nicușor Dan acuza, la un moment dat, fosta administrație că s-ar folosi de orice tertip, inclusiv demararea procedurilor de validare a acestuia, pentru a ascunde anumite lucruri. În cadrul aceluiași set de declarații, acesta amintea de „caracatița” din Primăria Municipiului București.

„Asta e motivul pentru care se tergiversează, pentru ca oamenii ăștia să acopere lucruri pecare le-au făut, să emită niște acte prin care să regularizeze anumite lucruri pe care le-au făcut”, a mai Nicușor Dan.

Citește și: Nicușor Dan speră să fie oficializat săptămâna aceasta

#News