Un bărbat de 35 de ani acuzat de spălare de bani şi infracţiuni informatice a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), potrivit g4media.ro.
Bărbatul este suspectat că prin operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi-ar fi însuşit sute de mii de dolari, lei sau euro pe care i-a trimis familiei sau unor apropiaţi.
În 24 octombrie, procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui inculpat în vârstă de 35 de ani, pentru spălarea banilor şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice. „Din materialul probator administrat a rezultat că, în perioada martie 2019 – octombrie 2023, inculpatul, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, pentru a disimula originea ilicită a sumelor de bani obţinute din săvârşirea pe teritoriul SUA, în intervalul martie 2019 – iunie 2020, a unor infracţiuni asimilate celor de constituire a unui grup infracţional organizat, a efectuat 34 de transferuri ( prin intermediul unor servicii rapide, dar şi fizic) a unor sume de aproximativ 88.000 USD şi respectiv 20.000 euro către membrii familiei sau persoane de încredere”, se arată în comunicatul DIICOT
Bărbatul a achiziţionat, prin interpuşi, patru maşini de lux, a căror valoare totală de piaţă a fost estimată la peste 805.000 euro.
În acelaşi context, a folosit peste 363.000 lei pentru achitarea ratelor la un autoturism achiziţionat în leasing printr-un interpus, persoană juridică. „În sarcina sa a fost reţinut şi faptul că, în intervalul noiembrie 2018 – mai 2021, a deţinut coduri PIN şi numere de carduri emise de unităţi bancare din Franţa, pe care le-a stocat în format electronic (fişiere video/imagine) pe carduri de memorie, precum şi dispozitive de skimming în scopul comiterii de infracţiuni informatice”, mai precizează procurorii DIICOT.
În mai 2021, la propunerea procurorilor DIICOT, Tribunalul Bucureşti a emis mandat de arestare preventivă în lipsă faţă de inculpat, constatând că se sustrage urmăririi penale.
La sfârşitul lunii aprilie 2024, acesta a fost depistat în incinta aeroportului internaţional din Bergamo, Italia, unde a fost reţinut şi predat autorităţilor judiciare din România. Ulterior, Tribunalul Bucureşti a dispus confirmarea şi executarea mandatului de arestare preventivă emis în lipsă pentru inculpat. Prin acelaşi rechizitoriu s-a solicitat instanţei aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale de la inculpat a bunurilor şi sumelor de bani obţinute din săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.