PNL Galați nu are foarte multe nume pentru Camera Deputaților: lista începe cu actualul senator şi lider al organizaţiei judeţene, George Cătălin Stângă, după care urmează Onuţ Valeriu Atanasiu, Alexandru-Gabriel Şerban, Andra Mihaela Costache şi Tiberiu-Codruţ Manoliu.
Așa cum cei din urmă vor fi cei dintâi, să vorbim astăzi despre Tiberiu-Codruţ Manoliu, fără prea multe știri, fără prea multe bârfe, fără declarații de avere, dar cu un interesant profil de Facebook.
Manoliu își justifică prezența prin spațiul virtual prin birourile notariale. Aceste birouri notariale par o afacere de familie, numele deținătorilor fiind Manoliu Tiberiu Codrut și Manoliu Ionut Bogdan.
Biroul deputatului îşi desfăşoară activitatea în cadrul Camerei notarilor publici Galați în circumscripția judecătoriei Tecuci din localitatea Tecuci, judeţul Galaţi. Birourile au respectat regulile impuse de pandemie, Codruț Manoliu şi Ionuț Manoliu înştiinţând pe cei interesaţi că începând 17 martie 2020, activitatea este suspendată pe termen nelimitat. Măsura luată de cele două birouri notariale a venit în contextul încercării de a împiedica răspândirea infecţiilor cu coronavirus.
Numele său apare în cotidianul Monitorul de Galaţi în octombrie 2020, momentul în care au fost publicate listele partidelor.
Deși candidează pentru Camera Deputaților, Codruț Manoliu nu vorbește despre sine, nu apare în presă, dar ceea ce este concret poate fi descoperit cu un click pe pagina de Facebook: iubește natura, animalele, vacanțele și mai ales, sportul. Are o colecție impresionantă de poze cu sportivi celebri, este un suporter înfocat și pare destul de activ în spațiul Social Media.
Nu se axează foarte multe pe campanii, pe o promovare a imaginii politice sau pe discuțiile politice în contradictoriu. Cu toate acestea, nu este neutru când vine vorba de opoziție. Mai exact, de partidul roșu care monopolizaează de ani buni Galațiul. Nu este întotdeauna vorba de PSD, dar există destui ”independenți” care nu pot divorța de partidul roșu.
Un mic scandal real ajunge și în spațiul virtual: Claudiu Sorin Gavril este preşedinte fondator al Uniunii Independente Tecuci (U.I.T.), dar și fostul candidat independent la alegerile locale din 2016. Același Sorin Gavril pare să fie celebru în Tecuci pentru abilitatea cu care jonglează cu trădările politice. Conform ziarului local, Claudiu Gavril își cam trădează electoratul și se pregătește să oficializeze relația cu PSD Tecuci.
În ultima perioadă, întâlnirile dintre Claudiu Gavril și PSD-iștii tecuceni au devenit tot mai dese. E drept că cele mai multe au loc în locuri ferite de ochii tecucenilor, dar lui Gavril pare să nu-i mai pese, de aceea se afișează fără jenă la sediul PSD, alimentând astfel zvonurile despre o înregimentare a sa în tabăra socialiștilor. De altfel, pe o înregistrare surprinsă de curând, se observă clar cum Gavril se simte foarte confortabil în sediul PSD, locul fiind, pentru el, extrem de familiar.
Candidatul PNL nu rămâne indiferent, afirmând următoarele:
Mai mult decât notar și candidat pentru Camera Deputaților din partea PNL, Codruț Manoliu reprezintă Galațiul și Tecuciul, făcând parte din Comisia de analiză privind administrarea şi gestionarea patrimoniului, investiţii, lucrări publice şi de refacere a monumentelor istorice şi de arhitectură.
Citește și: Profil de candidat – Alexandru Rafila, pentru Camera Deputaților, din partea PSD