Tăriceanu: „Afirmația lui Băsescu-Petrov este o pată nemeritată pe haina militară”

Călin Popescu Tăriceanu, proaspăt cooptat în PRO România lui Victor Ponta, comentează afirmația lui Traian Băsescu, cea referitoare la militarii care, în marea lor majoritate, ar fi fost colaboratori ai Securității, în perioada ante-decembristă. În opinia lui Tăriceanu, mențiunea lui Băsescu nu face decât să păteze haina de militar, fiind convins că, în realitate, nu toți militarii au fost colaboratori ai Securității. În finalul mesajului, Tăriceanu își întreabă cititorii dacă sunt de acord cu spusele lui Băsescu.

Tăriceanu: „Traian Băsescu-Petrov a făcut parte din cei care au primit avantaje”

„Am văzut motivarea Curții de Apel București în procesul lui Băsescu-Petrov. În încercarea de a-și apăra turnătoriile, Băsescu-Petrov face următoarea afirmație: “toți militarii erau informatori ai Securității și își turnau colegii înainte de decembrie ’89.”Eu nu cred asta! Eu nu cred că sutele de mii de români care în cei aproape 50 de ani de comunism și-au servit țara în uniformă militară au fost informatori ai Securității! Eu cred că au fost foarte puțini cei care și-au turnat camarazii și aceia ori au fost slabi, ori șantajați, ori au beneficiat de avantaje! În ceea ce-l privește pe Traian Băsescu-Petrov, el a făcut parte din cei care au primit avantaje. Mari și multe!Afirmația lui Băsescu-Petrov este o pată nemeritată pe haina militară și ea trebuie sancționată măcar de societate, dacă Justiția nu este în stare.Dar vă întreb: sunteți de acord cu afirmația lui Băsescu? Am fost până în 1989 o nație de turnători?”, scrie Tăriceanu pe Facebook.

Citește și: Orban spune că Firea voia bani dar nu-și achita obligațiile

#News