China a anunțat o metodă diferită de depistare a noului coronavirus, prin prelevare de probe din anus și excremente, transmite Global Times. După depistarea pozitivă cu Covid a unui băiat de 9 ani, la nivelul școlii unde acesta învăța, au fost efectuate o varietate de teste, inclusiv cu anticorpi serici, tamponări nazale sau esofagiene, precum și tamponare anală, pentru stafful și elevii școlii, iar concluzia a fost că testarea anală are o acuratețe mai mare în detectarea virusului.
Experții chinezi au declarat că potrivit studiilor „coronavirusul supraviețuiește mai mult în anus sau în excremente decât cele prelevate din tractul superior”. La purtătorii asimptomatici, „virusul poate fi prezent în gât timp de 3 până la 5 zile, permițând unor teste să ofere rezultate fals negative. Luarea unui tampon anal ar putea crește precizia în grupurile cheie”, a precizat Li Tongzeng, director adjunct responsabil de bolile infecțioase la Spitalul Beijing You’an, într-un interviu la CCT.
Cu toate acestea, având în vedere că metoda nu este la fel de convenabilă ca tampoanele pentru gât, va fi aplicată numai grupurilor cheie din centrele de carantină.
Metodă controversată
Metoda de testare prin tamponare anală este totuși contestată de alți experți chinezi, care precizează că modul de transmitere al noului coronavirus este prin tractul respirator, nu prin sistemul digestiv.
Yang Zhanqiu, director adjunct al departamentului de biologie a patogenilor de la Universitatea Wuhan, a declarat pentru Global Times că, din moment ce virusul s-a dovedit a fi contractat prin tractul respirator superior, mai degrabă decât prin sistemul digestiv, cele mai eficiente teste sunt încă tampoane nazale și gât. „Au existat cazuri referitoare la testul pozitiv al coronavirusului în excrementele unui pacient, dar nici o dovadă nu a sugerat că acesta ar fi fost transmis prin sistemul digestiv”, a adăugat Yang.
Wuhan, epicentrul pandemiei
Epicentrul pandemiei Covid 19 este Wuhan, de unde virusul s-a răspândit cu repeziciune în toată lumea. De altfel, autoritățile chineze au fost blamate de faptul că nu au făcut public, din timp, probleme apărute în zonă. Pe 31 decembrie, comisia a lansat primul mesaj public despre pandemie, informând locuitorii din Wuhan despre epidemie. Erau confirmat 27 de cazuri, dintre care 7 persoane se aflau în stare gravă.
Primul caz cunoscut de Covid 19 a fost identificat în data de 17 noiembrie 2019, la un bărbat de 55 de ani din provincia Hubei. „Pacientul zero” nu a fost confirmat oficial până în ziua de astăzi. Autoritățile de la Beijing ar fi identificat în mod oficial primul caz abia pe 8 decembrie 2019.
Citește și: Însoțitorilor de zbor chinezi li se recomandă să poarte scutece