Nicușor Dan

Nicușor Dan, pe listele scurte ale PNL?

Deși momentan neconfirmată, știrea pe surse potrivit căreia Nicușor Dan ar fi favorit pentru a candida din partea PNL la alegerile locale din București, pare una destul de credibilă. Dar ce ne facem cu celelalte partide ce și-au manifestat dorința de a-l avea printre ei pe Nicușor? Nu de alta, dar până în prezent, atât alianța USR-Plus, cât și PMP au sugerat, mai pe șleau, mai pe surse, cum că acesta ar reprezenta o achiziție valoroasă.

Cu toate că inițial se discuta despre posibilitatea candidaturii lui Nicușor din partea alianței USR-Plus, iată că aceștia par să nu fi ajuns la nicio concluzie, întrucât Vlad Voiculescu pare să-și dorească și el să devină primarul general al Capitalei. Ar fi existat, tot potrivit surselor, discuții între cei doi, însă fără vreun rezultat palpabil. La un moment dat, ar fi intervenit varianta ca cei doi să-și împartă atribuțiile, caz în care alianța va câștiga, adicătelea, unul să devină primar, celălalt viceprimar – nu se știe exact cine, în ce funcție, însă.

În lumina informațiilor noi, Dan iese în câștig oricum ai da-o. Cine nu și-ar dori să fie într-o astfel de situație și să se lupte pentru el USR-Plus, PMP, iar acum PNL? Cum ar veni, orice ar face, acesta are toate șanse reale să candideze la Primăria Municipiului București. Rămâne o singură întrebare, totuși. De cine va alege să fie susținut Nicușor Dan?

Citește și: Nicușor Dan strâmbă din nas la propunerile PLUS, „aşa va câştiga Firea”

#News