Rețeta de urzici cu orez este o mâncare de primăvară, tradițională, simplă și plină de vitamine. Mâncarea de urzici cu orez este gustoasă și sățioasă, se poate servi și simplă, sau cu pâine, dar cu mămăliguță.
Urzica poate fi gătită sub formă de ciorbă, piure, tocăniță. Ea este și o plantă de leac utilizată pentru uz intern și extern.
Are o acțiune benefică în anemii, boli de sânge, reglarea tensiunii arteriale, susținerea pancreasului și automat ajută la controlul glicemiei din sânge. Totodată este de ajutor celor care suferă de ulcer, având efect laxativ, depurativ, diuretic, hemostatic, antiseptic, emolient.
Previne și ajută în refacerea bolilor de rinichi. Combate reumatismul, ulcerele varicoase și hemoroizii. Combate problemele de sciatică și nevritele, sprijină refacerea rănilor. Are acțiune antialergică, stimulează creșterea părului și îi redă naturalețea.
Ingrediente
- 7 grămezi de urzici
- 5 căței de usturoi
- 2 cepe mici
- 1 mână de orez
- 4 linguri ulei de floarea soarelui
- 1 cană apă
- 1 linguriță boia dulce
- 1 linguriță busuioc
- sare și piper
Mod de preparare
Urzicile se spală foarte bine în 6-7 ape, poate chiar mai mult.
Într-o oală cu apă clocotită și puțină sare se adaugă urzicile. Se lasă la fiert pentru aproximativ 5 minute.
După ce urzicile au fiert se pun într-o strecurătoare. După ce se răcesc puțin, cu ajutorul unui cuțit se mărunțesc ca pe vinete. Într-o tigaie se rumenește ceapa tocată mărunt împreună cu cele patru linguri de ulei, până când devine sticloasă. Se adaugă usturoiul mărunțit până când se va rumeni puțin.
Se adaugă și orezul spălat bine, se amestecă. Ulterior se adaugă și urzicile împreună cu praful de boia dulce, busuioc, sare și piper. Se amestecă bine și se adaugă apă.
Se țin la fiert pentru aproximativ 15 minute la foc mic, acoperite, după care se mai țin 5 minute fără capac pentru a se usca puțin.