Vameşii de la punctul de frontieră Zimnicea au confiscat, recent, ţigări de contrabandă, tutun pentru narghilea şi alte bunuri contrafăcute estimate la o valoare de aproximativ 14 milioane lei, a comunicat Autoritatea Vamală Română, potrivit g4media.ro.
Astfel, pe data de 20.02.2023, inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Zimnicea – Direcţia Regională Vamală Craiova, împreună cu poliţiştii de frontieră, au descoperit în semiremorca unui ansamblu rutier, ascunse prin metoda capac, o cantitate considerabilă de ţigarete, pastă de tutun aromatizată (tip narghilea) şi diferite produse susceptibile de a fi contrafăcute.
Acestea nu erau menţionate în documentele de însoţire a mărfii. Pentru efectuarea verificărilor amănunţite, lucrătorul vamal a sigilat ansamblul rutier, acesta fiind preluat şi escortat la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Teleorman unde poliţiştii de frontieră au inventariat bunurile.’ Cu această ocazie s-a descoperit cantitatea totală de 127.460 pachete cu ţigarete de diferite mărci, 3.654 kilograme pastă de tutun aromatizată (tip narghilea), precum şi 585 articole vestimentare, 32.520 parfumuri şi 31 ceasuri, care purtau însemnele unor mărci, fiind susceptibile de contrafacere”, se arată în comunicat.
Estimarea produselor confiscate este de aproximativ 14 milioane de lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, Acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Pericol major de avalanşă în zonele montane din nordul și estul țării