Peste 100 de hectare de vegetație uscată au ars în Delta Dunării, pompierii intervenind atât pe uscat, cât și pe apă, pentru a izola focarele. Incendiile de vegetaţie uscată au început să ia amploare în judeţul Tulcea după topirea zăpezilor de pe câmpuri, potrivit digi24.ro.
Numai în cursul zilei de sâmbătă pompierii tulceni împreună cu Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă intervenind pentru limitarea şi stingerea focului la peste 110 hectare de terenuri cu vegetaţie uscată.
Potrivit unui comunicat ISU Tulcea, în apropierea localităţii Dunăvăţul de Jos au ars aproximativ 100 de ha de vegetaţie uscată şi palustră, pompierii militari ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Delta” al judeţului Tulcea intervenind atât pe uscat cu autospeciala de intervenţie cât şi pe apă cu o ambarcaţiune pentru a limita extinderea flăcărilor şi stingerea acestora.
Salvatorii din cadrul Staţiei de Pompieri Babadag au intervenit la două incendii care puteau pune în pericol obiective economice în Sarichioi şi Zebil.
Intervenţia rapidă a acestora dar şi a SVSU Sarichioi a limitat pagubele la aproximativ 10 ha de vegetaţie uscată şi stuf. Toate incendiile au avut ca şi cauză probabilă focul deschis în spaţii deschise. Pompierii tulceni trag un semnal de alarmă încă o dată cetăţenilor şi îi roagă să fie responsabili. Incendierea suprafeţelor de teren de vegetaţie uscată şi palustră este interzisă, riscul ca aceste incendii să se propage este unul mărit şi creşte proporţionale cu puterea vântului. De asemenea, şi incendierea suprafeţelor agricole este interzisă, iar sancţiunile prevăzute de lege sunt unele mari şi pot ajunge chiar şi la oprirea plăţii subvenţiilor de către APIA.