Peste 80% dintre elevii din mediul rural din județul Iași au luat note sub 5 la proba la Matematică la  simularea Evaluării Naționale

În mediul urban, procentul elevilor care nu au reușit să ia note peste 5 la aceeași materie este de peste două ori mai mic

Elevi
Elevi sursa foto pixabay

În județul Iași, peste 80% dintre elevii din mediul rural au obținut note sub 5 la proba la Matematică a simulării Evaluării Naționale, se arată într-un raport publicat, luni, de Inspectoratul Școlar Județean Iași, potrivit g4media.ro.

În mediul urban, procentul elevilor care nu au reușit să ia note peste 5 la aceeași materie este de peste două ori mai mic: doar 41% sunt în această situație.

Potrivit raportului publicat de Inspectoratul Școlar Județean Iași, o situație îngrijorătoare se regăsește în mediul rural, unde 81% dintre elevii de clasa a VIII-a din au luat note sub 5 la matematică, în cadrul simulării. În comparație, în mediul urban, la aceeași disciplină, doar 37% dintre elevi au obținut note mai mici de 5. În ceea ce privește proba scrisă la limba și literatura română, aproape 90% dintre elevii din mediul urban au trecut examenul, cu note peste 5, în timp ce procentul elevilor de la sate care au promovat se apropie de 59.

La nivelul județului Iași, promovabilitatea la simularea de la limba română este de peste 74 de procente, în timp ce la matematică, nivelul de promovare pe județ este de 41%.

În județul Iași, au fost obținute două note de 10 la limba română, elevii provenind de la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași și de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași. La simularea probei scrise de matematică, 10 elevi din județul Iași au obținut nota maximă – 1 elev de la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași, un elev de la Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași și opt elevi de la Colegiul Național Iași. Un singur elev, care învață la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași, a obținut nota 10 la ambele probe al simulării examenului de Evaluare Naționala.

A fost prins agresorul femeii bătute până la inconștiență în Centrul Vechi