Amendă pentru un supermarket care vindea fructe mucegăite

Comisarii Protecției Consumatorului au apilcat o sancțiune de 70.000 de lei

Un supermarket a fost amendat cu 70.000 de lei, în urma unui control fiind depistate fructe cu mucegai, rafturi murdare şi paviment neigienizat, informează Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), potrivit digi24.ro.

Potrivit sursei citate, s-a efectuat un control pentru a se verifica modul în care este respectată legislaţia în vigoare la comercializarea şi depozitarea produselor alimentare şi nealimentare la un supermarket din Satu Mare

. „Dintre cele mai importante abateri, menţionăm: comercializarea unor legume şi fructe depreciate, cu pete de mucegai, fără a se specifica ţara de origine a celor din import; comercializarea unor fructe de import (aşa cum reiese din documentele de provenienţă a mărfii) pe eticheta cărora era menţionat că provin din România; comercializarea unor fructe preambalate, a căror greutate reală nu corespunde cu cantitatea netă declarată; existenţa pavimentului neigienizat (cu mâzgă, praf în exces) şi a unor rafturi de expunere murdare, în zona de comercializare; folosirea, la raionul de patiserie, a unor tăvi neigienizate”, precizează CJPC.  În urma neregulilor constatate, comisarii CJPC au aplicat o amendă în cuantum de 70.000 lei.

Pasaj rutier construit la intrarea în Sinaia