Un deținut încarcerat la penitenciarul din Timișoara a evadat în timp ce se afla la punctul de lucru exterior, dispariția lui fiind semnalată marți dimineața, potrivit ziare.com.
Deţinutul SAVA TIBERIU FLAVIUS, în vârstă de 25 de ani, este condamnat definitiv la 2 ani de inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, și în executa pedeapsa în regim semideschis.
„În dimineața acestei zile s-a constatat dispariția acestuia de la punctul de lucru exterior DIETRICH HONOLD. Părăsirea fără autorizare a locului de deținere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepsește cu închisoare de la șase luni la trei ani. În acest moment, s-a dispus blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, trimiterea de echipe de căutare, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră. Pentru orice informaţie cu privire la persoana în cauză, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Timișoara, la numărul de telefon: 0256/200030, 0752.090.228”, transmit oamenii legii.