Elevii susțin examenul de Matematică la Evaluarea Națională 2024

Subiectele integrale și baremul vor fi publicate pe edu.ro.

Elevi
Elevi sursa foto pixabay

Elevii care au absolvit clasa a VIII-a susțin azi a doua probă de la Evaluarea Națională 2024, cea la Matematică, după ce marți au susținut proba la Limba și literatura română, potrivit digi24.ro.

Subiectele integrale și baremul vor fi publicate pe edu.ro.

Peste 160.000 de absolvenţi de gimnaziu s-au înscris la Evaluarea Naţională, care continuă joi cu proba la Matematică, iar în cursul zilei de vineri – proba de limba şi literatura maternă. „Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, peste 160.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi în vederea susţinerii examenului, organizat în 3.392 de unităţi de învăţământ/centre de examen”, a precizat Ministerul Educaţiei.

Accesul elevilor în unităţile de învăţământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8,00 – 8,30.

Aceştia trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor se poate folosi şi creion negru. Probele încep la ora 9,00, când elevii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate şi pagini suplimentare).

Durata de rezolvare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore)

Acestea sunt calculate după completarea casetei de identificare (datele introduse de elevi vor fi verificate de asistenţii din sălile de examen). Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, elevii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Judeţeană/a Municipiului Bucureşti de organizare a examenului, în baza prevederilor procedurii specifice cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare care susţin examenele naţionale în anul 2024.

Ministerul Educaţiei precizează că este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare

Este vorba despre manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi a telefoanelor mobile şi a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare. Totodată, în sălile de examen este interzisă introducerea următoarelor obiecte: ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea (elevii au obligaţia de a lăsa aceste obiecte personale în sala de depozitare stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen).

Cei care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu vor fi acceptaţi în examen. Probele sunt monitorizate audio-video. Primele rezultate vor fi afişate în data de 3 iulie, până la ora 14,00, iar contestaţiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16,00 – 19,00) şi 4 iulie (în intervalul orar 8,00 – 12,00).

Peste 1000 de posturi de ofiţeri de poliţie scoase la concurs de Poliţia Română