Noua lege a cetățeniei, intrată în vigoare în Germania 

Legea ușurează naturalizarea şi deţinerea dublei cetăţenii

Oameni
Oameni sursa foto pixabay

În Germania a intrat în vigoare joi o lege a cetăţeniei îndelung dezbătută, care va permite mai uşor obţinerea unui paşaport german şi deţinerea dublei cetăţenii. Reforma naturalizării iniţiată de coaliţia tripartită de centru-stânga, aflată la guvernare, le permite persoanelor care obţin cetăţenia germană să o păstreze şi pe cea originală, potrivit g4me dia.ro.

Străinii pot de acum, dacă îndeplinesc toate cerinţele, să solicite cetăţenie după ce au trăit în Germania timp de 5 ani, faţă de 8 ani cât era necesar anterior.

Copiilor născuţi în Germania din părinţi veniţi din străinătate li se acordă cetăţenia dacă unul din părinţi a avut reşedinţa legală în Germania vreme de 5 ani, faţă de 8 înainte. În cazul în care solicitantul demonstrează ‘realizări speciale de integrare’, prin performanţe deosebite la şcoală, muncă sau angajament civic, poate obţine naturalizarea după numai trei ani de şedere. O prevedere importantă a noii legi este aceea că persoanele care obţin cetăţenia germană nu vor fi obligate să renunţe la cetăţenia ţării de origine, ceea ce era posibil anterior numai pentru rezidenţii veniţi din celelalte state ale Uniunii Europene.

Similar, germanii care vor să devină cetăţeni ai altor state nu vor mai avea nevoie de o autorizaţie specială din partea autorităţilor germane.

Până acum, fără această autorizaţie, ei şi-ar fi pierdut cetăţenia germană dacă ar fi dobândit o alta. ‘Mulţi oameni aşteaptă acest lucru de decenii’, a declarat comisarul pentru integrare al Germaniei, Reem Alabali-Radovan, membră a Partidului Social Democrat (SPD), principalul partid al coaliţiei de guvernare. Cu această reformă, Germania are în sfârşit ‘o lege a cetăţeniei în pas cu vremurile’, a adăugat ea.

„Săptămâna Comediei” organizată la Brașov