Casa Trappold
Casa Trappold

Poți transforma o casă părăsită într-un simbol turistic, poți renunța la fotbal pentru a te axa pe turism și poți adăuga culoare unui an cenușiu. Gabi Mureșan a ales turismul în locul sportului și a ales să transforme o casă săsească din Transilvania, de lângă Sighișoara, într-un loc de poveste.

E un loc care cu greu poate fi uitat și stă mărturie o scurtă vizită pe pagina de Facebook. Pe mine m-a convins.

Poveste începe în satul Apold și la bază stă o ruină, o casă părăsită. Este vorba de o încercare care a venit cu un risc. Pentru că turismul în România și inovația reprezintă un risc:

”Nu m-am gândit la pensiune, inițial. Am cumpărat casa asta săsească în urmă cu 6-7 ani. Era în paragină și avea o cramă. Am luat-o pentru cramă și-am început s-o amenajez mai mult pentru mine și pentru prieteni, să avem unde bea un vin bun, nu m-am gândit să fac loc de cazare”, spune fostul fotbalist pentru g4media.ro.

”Când intri în localitate îți vine să pleci cât mai repede. Sașii au plecat, iar locul nu arată deloc bine, multe locuințe sunt dărăpănate, părăsite. Ajungi la pensiune la noi și te întrebi dacă n-ai greșit locul alegând această cazare. Te gândești la asta doar până treci de poartă”, spune amuzat Gabi Mureșan.

Într-o așezare sărăcăcioasă, pensiunea pare o bijuterie arhitecturală. Investițiile, renovările și bazele au venit cu un preț care a depășit 500.000 de euro.

”Avem găini aici, avem porci. Mai luăm din sat, de la vecini, lapte, unt, carne, toate produsele fiind sănătoase și naturale. Și se mănâncă bine la noi. Avem grupuri care vin din Cluj pentru a treia oară, avem grupuri care vin din București, din toată țara. Sighișoara este aproape, dar să știți că mulți vin și nu ies din curte trei zile deloc. Curtea e generoasă, avem trei terase, locuri de socializare, activități. Un ciubăr cu apă sărată, saună, un teren de minifotbal, șezlonguri, loc de joacă pentru copii”, mai spune Mureșan.

Toate au fost renovate pe rând, iar apoi am construit în plus. Așa, să ne simțim noi bine”, povestește Gabi.

Și totuși: ce caută turistul român? Gabi a ajuns la concluzia că nimic nu se compară cu liniștea. Suntem încă în 2020, deși parcă au trecut 7 ani în cele 7 luni și, pe lângă liniște, oamenii caută siguranță.

„Trebuie să avem grijă, să ne protejăm și să protejăm pe toată lumea. Am avut acum un grup, de exemplu, și am închis patru camere pentru a fi doar ei. Se mănâncă doar afară, se servește afară, pe terase. Nici o activitate nu se ține la grămadă înăuntru. Chiar dacă eu pierd, nu ne jucăm când e vorba de sănătate. Niciodată nu va fi aglomerat fiindcă de asta ajungi aici, să te simți în siguranță și să te relaxezi, fără gălăgie, fără hărmălaie.

Suntem oameni civilizați, iar turiștii noștri sunt la fel. Dacă nu sunt, n-au ce căuta la noi. Vin o singură dată, cel mult, a doua oară nu mai intră.”

Citește și: Călin Ilie și hotelurile pustii din București

#News

Foto