Încă de la debutul pandemiei, firmele de construcții au anunțat că se confruntă cu o lipsă acută de angajaţi, deși un muncitor calificat poate primi și 10.000 lei/lună.
Multe dintre salariile garantate de angajatori se apropie de cele oferite în vestul Europei, dar, cu toate acestea, muncitorii preferă să migreze în afara granițelor, angajându-se ca ”sezonieri”.
Mulți muncitori în construcții se tem că vor fi angajați ”la negru” și aleg să treacă granițele, pentru a lucra câteva luni pe an în state precum Anglia, Franța, Germania sau Spania
Pentru a încuraja munca în țară a fost înființată inclusiv o asociație a constructorilor care are ca scop promovarea locurilor de muncă pe șantierele din România și descurajarea muncii ”la negru”, fără contract.
În ciuda absenței personalului de pe șantierele românești, există și dezinformarea conform căreia 80% dintre angajații în construcții ar fi plătiți cu salarii mizere.
Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, este de părere că, de fapt, constructorii ar trebui să crească salariile angajaților.
Cu toate acestea, multe firme oferă unui muncitor începător un salariu de 4.000-5.000 de lei, venitul crescând odată cu experiența, asumarea unor riscuri sau acumularea de cunoștințe în acest domeniu.
Lipsa de informare, descurajarea, exemplele negative sunt parte dintre factorii care îi fac pe mulți să plece din țară sau să se gândească de două ori înainte de a încheia un contract.
Societatea Erbașu a pus bazele unei noi clase de învățământ dual profesional, încurajând muncitorii care își doresc o carieră în construcții
Încă din luna mai a acestui an, Societatea Erbașu a precizat că sprijină învățământul și meseriile viitorului oferind burse, premii de performanță, dar și echipamente de protecție, cursuri practice și mentorat.
Prin urmare, reprezentanții societății au anunțat că au pus bazele unei noi clase de învățământ dual profesional în parteneriat cu Liceul Tehnic ”Mihai Bravu” din București.
Potrivit comunicatului publicat pe contul de Facebook, la finalul studiilor, absolvenții vor obține o diplomă recunoscută la nivel european. Mai mult, aceștia vor avea prioritate la angajare.