Un bărbat din Timișoara a fost arestat preventiv pentru că a închiriat același apartament de 7 ori, simultan. După ce încasa avansul de la viitorii chiriași, el dispărea. Unul dintre clienții păgubiți l-a reclamat la poliție, potrivit digi24.ro.
Bărbatul de 41 de ani se dădea drept funcționar public iar după ce le prezenta apartamentul din Brașov, iar clienții doreau să îl închirieze, bărbatul le cerea un avans. Ulterior nu le mai răspundea la telefon.
Printre păgubiți este și un tânăr de 28 de ani din Brașov, care i-ar fi dat un avans de 250 de euro. Când a văzut că bărbatul de la care urma să închirieze apartamentul nu îi mai răspunde la telefon, tânărul s-a dus la poliție. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, la începutul anului, un tânăr, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Brașov, ar fi contactat o persoană în vederea închirierii unui imobil, în municipiul Brașov.
„În timpul discuțiilor, cel care oferea spre închiriere imobilul s-ar fi prezentat drept un funcționar public, pentru a conferi încredere persoanei vătămate și i-ar fi solicitat acesteia suma de 250 de euro drept avans, sumă pe care aceasta ar fi plătit-o, dar închirierea apartamentul nu ar mai fi avut loc”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.
În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că tânărul nu a fost singurul înșelat. În total, 7 persoane îi dăduseră bărbatului avansuri cuprinse între 600 și 2.500 lei, pentru aceeași locuință de închiriat. Inculpatul, scrie sursa citată, a fost arestat preventiv pentru înșelăciune, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
Ministrul Mediului avertizează: Sudul României se transformă în deșertul Sahara