Nereguli la balastiere din Prahova, constatate de Garda de Mediu

Au fost aplicate amenzi în valoare totală de aproximativ 500.000 de lei

Garda de Mediu Prahova
Garda de Mediu Prahova sursa foto pag de FB

Comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au dat, în urma unor controale făcute la balastiere din judeţul Prahova, amenzi în valoare totală de aproximativ 500.000 de lei, potrivit g4media.ro.

”În urma unei ample acţiuni a Gărzii Naţionale de Mediu, au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 490 mii lei şi o sancţiune complementară de suspendare a activităţii până la obţinerea autorizaţiei de mediu.

Acţiunea de inspecţie şi control a fost coordonată de comisarul general adj. Florin Bănică şi a vizat în mod principal modul de exploatare a agregatelor minerale, respectarea permisului de exploatare în terasă, cât şi în albia râului Prahova/Teleajen”, a arătat Garda Naţională de Mediu, într-o postare pe Facebook. Astfel, 50 de comisari şi jandarmi din cadrul Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu, respectiv Gruparea Mobilă de Jandarmi “Matei Basarab” Ploieşti, au desfăşurat acţiuni de inspecţie şi control la operatorii economici din judeţul Prahova care desfăşoară activităţi de /sortare agregate minerale, staţie mixturi asfaltice şi staţie betoane. În plus, o echipă de comisari a identificat, în timpul deplasării, un incendiu cu flacără deschisă pe teritoriul comunei Floreşti, motiv pentru care a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 70.000 de lei administraţiei publice locale.

Șofer oprit cu focuri de armă de avertisment în județul Olt