Al treilea pod peste Dunăre va fi construit lângă Ruse, Giurgiu, au convenit oficialii din Bulgaria și România, potrivit g4media.ro.
Miniștrii Hristo Alexiev și Sorin Grindeanu au anunțat care sunt obiectivele comune
În acest scop, cele două țări vor semna un acord, miniștrii Hristo Alexiev și Sorin Grindeanu subliniind faptul că construirea de noi poduri, lucrările de adâncire a Dunării, legăturile de feribot și trecerea mai ușoară prin punctele de frontieră ar trebui să fie considerate o prioritate strategică comună, din care să facă parte mai multe proiecte. Construirea noului pod a fost convenit de viceprim-miniștrii celor două state, Hristo Alexiev și Sorin Grindeanu, în cadrul unei întrevederi care s-a desfășurat la București, Viceprim-ministrul Alexiev se află in București în calitate de șef al delegației bulgare la Conferința Plenipotențialilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor la Națiunile Unite. Cele două acorduri care includ sarcini clare și termene concrete de realizare a diferitor etape vor fi semnate cât mai repede posibil. Hristov Alexiev a mai discutat cu Sorin Grindeanu despre modernizarea tronsonului de cale ferată Craiova – Calafat, porțiune care reprezintă o continuare a liniei de cale ferată de la cel de-al doilea pod peste Dunăre pe teritoriul României.
Lucrările de dragare a Dunării, pe agenda discuțiilor celor doi miniștri
Cei doi vicepremieri vor semna un acord în care vor fistabilite angajamentele celor două țări pentru realizarea proiectului Fast Danube, de dragare a Dunării și crearea unei companii mixte care va gestiona activitățile proiectului.
Cei doi vicepremieri intenționează să aibă o întâlnire comună la Bruxelles, în cursul lunii octombrie, la care vor prezenta împreună un proiect de finanțare a următoarei etape a Fast Danube și a celui de-al treilea pod peste Dunăre. Hristo Alexiev și Sorin Grindeanu doresc dorința ca,în paralel cu acordul la care s-a ajuns privind cel de-al treilea pod peste Dunăre, să lucreze și la proiectele existente pentru construirea de poduri între cele două țări, conform acordului semnat în 2019.