Ilva
Ilva. Sursa foto: economedia.ro

 Cunoscutul producător de oţel Ilva din Italia, redenumit recent Acciaierie d’Italia, unul dintre cei mai mari din Europa, discută cu reprezentanții Trezoreriei italiene o serie de opțiuni pentru asigurarea aprovizionării cu gaze, ca urmare a creşterii puternice a preţurilor, au declarat două surse apropiate situaţiei.

Guvernul italian a alocat, în luna august, un miliard de euro pentru a permite continuarea activității producătorului de oțel, dar banii nu au fost încă plătiți

Din cauza tensiunilor apărute după invadarea Ucrainei de către Rusia, preţurile gazelor a atins maxime istorice, acest lucru adăugându-se blocajelor apărute în lanţul de aprovizionare şi problemelor de mediu cu care se confruntă Ilva, una dintre cele mai mari fabrici de oţel din Europa, potrivit ziare.com. Ilva este o companie italiană de oțel care, pentru o mare parte din secolul al XX-lea, a fost cel mai mare producător de oțel din Italia și unul dintre cei mai mari din Europa. În iunie 2017, Arcelor Mittal a devenit acționar majoritar al combinatului.

Acciaierie d’Italia este controlată în proporţie de 38% de agenţia de stat Invitalia şi 62% de ArcelorMittal. Combinatul este al doilea mare producător de oţel din lume, dar nu are lichidităţi, acumulând o datorie de peste 280 de milioane de euro (269 de milioane de dolari) către grupul energetic italian Eni.

Potrivit acelorași surse, conducerea Acciaierie d’Italia nu a semnat încă un nou contract pentru achiziţia de gaze pentru luna octombrie

”Se desfăşoară discuţii cu Trezoreria pentru a găsi o modalitate de a susţine producătorul de oţel”, a spus una dintre surse. Aceasta a mai spus că Acciaierie ar putea apela, teoretic, la serviciul de ”transport implicit” al gazelor din Italia, dacă  nu îşi va reînnoi contractul de furnizare de gaze.

 Reprezentanții producătorului de oțel Acciaierie au refuzat să comenteze această problemă.

În situația în care un client îşi pierde furnizorul de gaz, acesta poate cere furnizarea, temporar, de combustibil de la operatorul reţelei de gaze Snam, în cadrul aşa-numitului serviciu de transport implicit, înainte de a fi atribuit unui furnizor de ultimă instanţă sau de a conveni un nou contract.

Combinatul Chimcomplex va disponibiliza aproape 400 de salariaţi, din cauza crizei energetice