Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii a anunţat joi că şefii unei bande ungare de exploatare sexuală cu sediul în Berlin au fost arestați.
Poliția regională germană din Berlin și unitatea THB a Biroului Național de Investigații din Ungaria, cu sprijinul Europol, au acționat simultan, pe data de 21 septembrie, cu scopul de a destructura rețeaua infracțională.
Rețeaua de exploatare sexuală era condusă de un cuplu maghiar
Ancheta a scos la iveală faptul că rețeaua infracțională era condusă de un cuplu maghiar: un bărbat și o femeie. Aceștia au fost arestați la Berlin în baza unui mandat european de arestare emis de Ungaria.
Potrivit comunicatului Europol, acțiunile coordonate au constat în 2 percheziții domiciliare în Germania, 3 arestări (2 în Germania și una în Ungaria); 2 martori intervievați. De asemenea, au fost confiscate o maşină şi echipamente electronice.
Activă din 2017, rețeaua infracțională recruta tinere maghiare și le exploata. Suspecții aduceau femei din medii sociale și economice vulnerabile pentru a se prostitua în anumite zone din Berlin.
Contract de afaceri, în teorie; exploatare sexuală, în practică
Suspecții le ofereau victimelor lor un „contract de afaceri”, care, potrivit acestora, includea cazare, protecție și asistență cu documente oficiale la sosire, în schimbul a 50% din veniturile fetelor. Cu toate acestea, fetele erau obligate să dea întregul lor venit rețelei infracționale.
Suspecții au transportat victimele din Ungaria în Germania și le-au cazat în apartamente închiriate de rețeaua infracțională. Odată ajunse la Berlin, victimele erau obligate să respecte un cod de conduită strict. Ba mai mult, aveau restricții și în ceea ce privește mijloace de comunicare.
Exploatatorii sexuali au dictat prețurile și locul de prostituție. Victimele au fost trimise pe anumite străzi și în anumite zone din Berlin, care erau controlate de suspecți.
Exista un venit minim zilnic
Rețeaua infracțională a impus un venit minim zilnic pe care victimele trebuiau să îl obțină. Acestea trebuiau să rămână pe străzi până când câștigau între 150 și 300 de euro.
În general, suspecții luau toate veniturile generate de victime, care sufereau abuzuri psihice și fizice grave atunci când nu reușeau să câștige suma zilnică necesară sau când nu respectau codul de conduită impus de rețeaua infracțională.
Ancheta a identificat până în prezent 25 de victime. Una dintre ele a suferit abuzuri grave și a fost închisă într-o cameră unde a fost obligată să se prostitueze. În încercarea de a scăpa, a sărit pe fereastră, iar rănile suferite au dus la nouă luni de tratament în spital.
Citește și Deputat PNL reacționează la criticile PSD privind închiderea minelor Lupeni și Lonea