Hadis Najafi, o tânără iraniană de 20 de ani, a fost împușcată mortal de forțele de securitate iraniene. Tragedia s-ar fi petrecut miercuri, însă decesul a fost confirmat abia duminică.
Tânăra era o figură cunoscută pe rețelele de socializare TikTok și Instagram. Ea devenise și mai populară printr-un video în care își prinde părul în coadă înainte de a se alătura protestelor.
Hadis Najafi – un alt simbol al nesupunerii
Potrivit The Jerusalem Post, Hadis Najafi a fost împușcată de nu mai puțin de șase ori. Forțele de securitate iraniene din orașul Karaj, provincia Alborz, au țintit abdomenul, gâtul, inima și mâna femeii.
„Aceasta este înmormântarea lui #HadisNajafi, în vârstă de 20 de ani, care a fost împușcată mortal pe străzi de către forțele de securitate pentru că a protestat”, a scris Masih Alinejad pe Twitter, distribuind videoclipul.
„Hadis era o fată cu o inimă bună și îi plăcea să danseze. Ea protesta împotriva morții brutale a lui #MahsaAmini. Crima lor: să vrea libertate”, a mai adăugat jurnalista iraniană și susținătoare a drepturilor femeilor.
„Avea doar 20 de ani”, a declarat sora victimei. „Inima ei era îndurerată după Mahsa Amini. Ea a spus că nu va rămâne tăcută. Au ucis-o cu șase gloanțe”.
1.800 de persoane arestate, 35 ucise
Luni a fost a zecea zi consecutivă de proteste de la moartea Mahsei Amini, în vârstă de 22 de ani. Amintim că aceasta a murit după ce a fost bătută pentru că a sfidat regulile hijabului.
Protestele s-au răspândit în 31 de provincii din întreaga țară.
Organizaţia Mujahedinilor Poporului din Iran a declarat că 1.800 de protestatari au fost arestați doar în Teheran. 35 de persoane au murit în timpul recentelor proteste, potrivit presei oficiale.
Totuși, presa străină insistă asupra faptului că numărul morților este mult mai mare.
Citește și PSD condamnă votul PNL, AUR și USR privind capacitatea de producție de energie