Știm că schimbările sezoniere ale cantității de lumină naturală pe care o primim pot avea un impact semnificativ asupra noastră – cum ar fi tulburarea afectivă sezonieră, spre exemplu.
Dar acum, oamenii de știință au reușit să observe aceste efecte chiar până la nivelul neuronilor, scrie Science Alert.
Un nou experiment a studiat reacția șoarecilor la lumina naturală
Într-un nou studiu pe șoareci, neuronii din nucleul suprachiasmatic – partea din creier care măsoară timpul, plasat în interiorul hipotalamusului – au fost observați coordonându-se între ei pentru a se adapta la diferite durate de lumină, cu modificări în celulele individuale, precum și în ansamblu.
Astfel, amestecul neurotransmițătorilor cheie a fost modificat drept răspuns la cantitatea de lumină primită în fiecare zi.
Știm deja că schimbările din nucleul suprachiasmatic pot afecta funcționarea nucleului paraventricular, regiune a creierului aflată tot în interiorul hipotalamusului, care ajută la gestionarea stresului, metabolismului, sistemului imunitar, creșterea biologică și multe altele.
Cercetătorii au descoperit o legătură moleculară între lumina zilei și comportamentul uman
Atât la șoareci, cât și la oameni, nucleul suprachiasmatic face parte din mecanismele de cronometrare ale creierului, responsabil de ritmurile circadiene fizice, mintale și comportamentale care urmează un model de 24 de ore.
Nucleul suprachiasmatic este controlat de celule fotosensibile speciale aflate în retină, care transmit informații despre lumina disponibilă și durata fiecărei zile.
Cercetătorii au reușit, de asemenea, să identifice modificări ale neurotransmițătorilor la șoareci.
”Cea mai impresionantă descoperire din acest studiu este că am descoperit cum să manipulăm artificial activitatea unor neuroni specifici nucleului suprachiasmatic”, a declarat neurologul Davide Dulcis de la Universitatea din California, San Diego, SUA, citat de Science Alert.
În momentul de față, cercetarea este încă într-un stadiu incipient. Totuși, există asemănări puternice între creierul șoarecelui și creierul uman, ceea ce îi face pe șoareci subiecți de testare potriviți.
Însă, rămâne de văzut dacă neuronii umani funcționează exact în același mod.
Adaptare: Science Alert