Senatul a adoptat marţi, cu 84 de voturi „pentru”, OUG 119/2022 privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică. În acest mod, lista celor care beneficiază de preţ plafonat pentru consumul realizat până la 31 august 2023 a fost lărgită.
Ce presupun principalele reglementări ale ordonanței?
Potrivit modificărilor aduse proiectului de lege, OUG 119/2022 prevede acordarea plafonării pentru populație raportată atît la consumul de anul trecut, cât și la consumul de anul acesta; eliminarea limitei de consum pentru plafonare în cazul familiilor cu cel puțin trei copii școlari și plafonarea prețului la energie electrică pentru farmacii și lăcașe de cult.
În ceea ce privește preţul final facturat de către furnizorii de energie electrică, acesta nu va depăși 0,68 lei/kWh, inclus TVA, pentru clienţii casnici al căror consum mediu lunar este cuprins între 0 – 100 KWh.
Pentru clienții casnici al căror consum mediu lunar se ridică la 255 kWh, prețul final facturat va fi de maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus.
Referitor la preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale, conform Agerpres, acesta este de maximum 0,31 lei/kWh, în cazul clienţilor casnici, şi maximum 0,37 lei/kWh pentru clienţii noncasnici.
Întreprinderile mici și mijlocii se numără și ele printre beneficiarii OUG 119/2022
Amendamentele adoptate de Senat vizează plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică și pentru întreprinderile mici şi mijlocii, urmând ca energia electrică să fie facturată cu maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar.
Totodată, s-a stabilit că acei clienți casnici care au în întreținere cel puţin trei copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, vor plăti 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, pentru întreg consumul realizat.
Pentru a putea beneficia de acest preț însă, copiii avuți în întreținere trebuie numaidecât să urmeze o formă de învățământ.
Ba mai mult, consumatorii ale căror tratamente depind de utilizarea de dispozitive, aparate sau echipamente medicale vor plăti tot atât, fiind necesară însă prezentarea unei declarații pe proprie răspundere, care să ateste o astfel de necesitate.
Supus la vot, proiectul de lege pentru aprobarea OUG privind plafonarea prețurilor la energie electrică şi gaze naturale a fost aprobat de Senat cu 87 de voturi „pentru”, niciunul „împotrivă” și 35 abțineri.