Baschetbalistul echipei Brooklyn Nets, Kyrie Irving, a pierdut 100 de milioane de dolari ca urmare a deciziei sale de a nu se vaccina împotriva Covid-19, potrivit ziare.com.
Baschetbalistul, în vârstă de 30 de ani, nu a putut evolua, în sezonul trecut. în meciurile de acasă ale echipei Nets până în luna martie, deoarece New York a interzis accesul persoanelor nevaccinate în spaţiile închise
Disputarea meciurilor de baschet în deplasare depindea şi de cerințele privitoare la vaccinare stabilite de către diferitele state ale Statelor Unite ale Americii. Kyrie Irving, care a fost ales de şapte ori în All Star Game, a declarat spune că decizia sa de a nu se vaccina l-a costat o prelungire a contractului cu patru ani. Baschetbalistul a dezvăluit că a renunţat la patru ani, 100 şi ceva de milioane de dolari, atunci când a hotărât să nu fie vaccinat şi asta a fost decizia. Potrivit baschetbalistului american, decizia pe care a luat-o l-a făcut să își piardă locul de muncă. „Fă contractul, vaccinează-te sau nu te vaccina şi există un nivel de incertitudine cu privire la viitorul tău, dacă vei fi în această ligă, dacă vei fi în această echipă, aşa că a trebuit să mă ocup de acea circumstanţă din viaţa reală de a-mi pierde locul de muncă pentru această decizie”, a declarat Kyrie Iriving.
Noul sezon NBA a început pe data de 18 octombrie, Kyrie Irving urmând să joace pentru echipa Nets pentru o ofertă de 36,5 milioane de dolari, el putând deveni jucător liber vara viitoare
Irving se aşteptase să semneze un nou contract în 2021, dar acest lucru nu s-a întâmplat din cauza faptului că nu era vaccinat. Baschetbalistul a mărturisit că a trebuit să trăiască cu ideea că are statut de nevaccinat, fiind o pastilă greu de „înghițit”.. „Trebuia să ne dăm seama de toate acestea înainte de cantonamentul de anul trecut Şi pur şi simplu nu s-a întâmplat din cauza statutului meu de nevaccinat. Aşadar, le-am înţeles ideea şi a trebuit să trăiesc cu asta. A fost o pastilă greu de înghiţit, sincer”, a adăugat el.