MAE, atenţionare de călătorie pentru Grecia

A fost emis cod roşu în unele zone ale Greciei, din cauza furtunii Elias

mae
MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Grecia, unde meteorologii au emis, pentru zilele următoare, un cod rosu de ploi abundente, cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului, din cauza furtunii Elias, potrivit stiripesurse.ro.

MAE informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că serviciul local de meteorologie (EMY) a emis un cod roşu pe fondul intensificării efectelor furtunii Elias, care va afecta parţial teritoriul acestei ţări, în perioada 26-28 septembrie.

Fenomenele meteorologice, sub forma averselor de ploaie – însemnate cantitativ, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului, se vor manifesta astfel: miercuri sunt prognozate ploi abundente şi furtuni în Marea Ionică, în centrul şi sudul continentului (în Tesalia, Sterea şi Peloponez), în Sporade, Evia, vestul Cretei şi în vestul Insulelor Ciclade. Cele mai însemnate precipitaţii vor avea loc în prefecturile Karditsa, Fthiotida, în părţile de est ale prefecturii Magnesia, în Sporade şi în nordul Evia; – joi sunt prognozate ploi abundente şi furtuni în prima parte a zilei, în Insulele Sporade, Magnezia, nordul Eviei şi părţile de nord-est ale Sterei. Treptat fenomenele vor slăbi în intensitate.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +302106728875 şi Consulatului General al României de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +306978996222 şi Consulatului General al României de la Salonic: +306946049076. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, www.meteoalarm.org, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. Două persoane infectate cu virusul West Nile, în Brăila