Alexandru Rafila

PSD a lăsat spoilerele de-o parte și a decis că e cazul să prezinte întreg programul de guvernare. Așa cum anunțaseră social democrații cu nu mult timp în urmă, aceștia i-au dat menirea de speaker principal doctorului Alexandru Rafila, cel care, potrivit celor spuse, ar fi și „vinovat” pentru acest program de guvernare.

Una dintre propunerile PSD este „Testarea tuturor indivizilor, indiferent de simptome, în locurile cu incidență ridicată. Astfel sunt identificate cazurile pre-simptomatice și asimptomatice și se întrerup lanțurile de transmitere prin izolarea promptă a persoanelor infectate”.

Prezentarea programului a fost întreruptă, însă de un mic episod neplăcut. „Îmi cer scuze că nu am fost în formă”, a spus Alexandru Rafila, după ce a acuzat că se sufocă. Apoi a continuat: „Sunt în regula, m-am adaptat. Mai beau puțină apă”.

Citește și: PSD îl împinge pe Rafila în față. Despre un „nou” program de guvernare

#News