Cetatea dacică de la Sarmisegetuza va fi restaurată prin intermediul PNRR, fiind semnate contracte în valoare de 7,41 milioane de euro. Investițiile presupun lucrări de restaurare dar și crearea unor noi spații expoziționale și punere în valoare a sitului. Ministrul Marcel Boloș și președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, au semnat trei contracte în valoare totală de 7,41 milioane euro, pentru restaurarea obiectivelor de patrimoniu cultural – istoric de la Sarmisegetuza Regia, potrivit g4media.ro.
Proiectele sunt finanțate prin Programul ”România atractivă”, fiind incluse în două din cele 12 rute culturale promovate prin Componenta 11 – Turism și Cultură a Planului Național de Redresare și Reziliență, ruta castrelor și ruta cetăților.
La intrarea în situl arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa, obiectiv inclus în ruta castrelor romane, va fi amenajat un muzeu de sit modern și puțin invaziv.. În interiorul muzeului va fi reconstituită una din cele două fântâni de marmură, cu elemente sculpturale unice în Dacia, care făceau parte din intrarea monumentală în forul român.
În muzeu vor fi expuse într-un mod interactiv și cele mai importante descoperiri arheologice din primul oraș al Daciei romane.
Valoarea contractului semnat pentru acest obiectiv este de 2,56 milioane euro. Intrarea în forul roman este una dintre cele mai timpurii construcții monumentale din Dacia, din zona întrării provenind prima dovadă epigrafică din Dacia privitoare la edificarea unei clădiri. În secolul al doilea, forul a fost reconstruit în marmură, aici fiind păstrate fragmentele a două coloane din cele patru de foarte mari dimensiuni, de circa 10 metri înălțime, care vor constitui și obiectul proiectului, cel puțin una dintre acestea urmând să fie ridicată pe locul original de construcție, valoarea investiției fiind de: 2,56 milioane euro. Al treilea contract vizează conservarea și restaurarea unuia dintre cele mai importante edificii ale antichității dacice, templul de pe terasă a X‑a de la Sarmizegetusa Regia. Obiectivul este inclus în ruta cetăților, valoarea investiției fiind de 2,29 milioane euro.
Competiție auto la un centru de management al deșeurilor din județul Harghita