Primarul Sectorului 5 Cristian Popescu Piedone a declarat că a luat la control toate locuințele cu preț covenabil din sector, inventariind, alături de Poliția Locală a Sectorului 5 și reprezentanți ai apararului de specialitate situația tuturor imobilelor de acest fel. În urma acțiunii, s-a descoperit, potrivit lui Piedone, că într-unul dintre imobile ar locui și persoane ce nu au documentele necesare rezidenței, lucrându-se prin metoda „proceselor verbale de mână”, fără vreo acoperire legală. Menționăm că apartamentele în cauză se aflau sub jurizdicția chiriei care ar fi fost una modică.
Situația a fost posibilă din pricina indolenței administrației Florea
„Noi nereguli găsite la Primăria Sectorului 5 după ce am dispus controale la locuințele cu preț convenabil din sector! Primăria Sectorului 5, Poliția Locală Sector 5 și reprezentanți din aparatul de specialitate, au demarat ieri o acțiune de inventariere și identificare a situației locative de pe raza sectorului. În imobilul format din 7 scări și 115 de apartamente din Șoseaua Sălaj nr. 129 locuiesc persoane care nu au niciun fel de documente. Practic, apartamentele au fost tranzacționate printr-o metodă neobișnuită, de câte 3 sau 4 ori, ei nefiind niciodată proprietari. Adică au făcut niște procese verbale “de mână” pe care le-au dat de la unii la alții, adică niște înțelegeri financiare (au “vândut” dreptul de a locui în apartamente de la unii la alții) care nu au niciun fel de acoperire legală. Pentru aceste locuințe chiria era oricum una modică, dar cei care au locuit aici au beneficiat de indolența fostei administrații, care le-a permis să ocupe aceste apartamente ilegal și abuziv.”, a declarat Cristian Popescu Piedone.
15 apartamente sigilate, iar locuitorii somați să se identifice la Poliția Locală
„15 apartamente au fost sigilate, iar cei care locuiau în acestea trebuie să ia urgent legătura cu Poliția Locală Sector 5 pentru identificare. Nu este normal ca ani de zile unele persoane să locuiască gratis în aceste apartamente, în timp ce lista de așteptare pentru o astfel de locuință este foarte mare. Vom continua aceste acțiuni și în perioada următoare!”, a mai spus Piedone.
Nimeni nu va fi evacuat, anunță primarul Piedone
„IMPORTANT: Nimeni nu a fost evacuat sau aruncat în stradă. Au fost sigilate apartamentele pentru care nu există niciun fel de contract de închiriere și unde nu a răspuns nimeni la venirea Poliției Locale Sector 5. Ordinul nu este de evacuare, este o înștiințare prin care cei care ocupă abuziv aceste locuințe pot fi identificați după ce contactează dispeceratul Poliției Locale Sector 5.”, a dat asigurări, pe final, Cristian Popescu Piedone.
Citește și: Piedone separă deșeurile de alimente și aplică amenzi usturătoare